19 mai 2015 | 13:43

10 ani de Youtube. Ce au urmărit cel mai mult internauții români

VIDEO
10 ani de Youtube. Ce au urmărit cel mai mult internauții români

În urmă cu 10 ani, trei tineri – Chad Hurley, Steven Chen și Jawed Karim – lansau YouTube.

Legenda spune că voiau să arate prietenilor niște clipuri filmate la o petrecere, însă adevărul este că sursa lor de inspirație a fost incidentul lui Janet Jackson de la finala Super Bowl din 2004.

În februarie 2005 lansau domeniul youtube.com, iar în mai același an prima variantă (beta) a serviciului YouTube, iar din octombrie 2006 YouTube era preluat de Google. Restul este istorie.

În mai, Google sărbătorește YouTube, marcând lansarea primei versiuni a serviciului. Anul acesta este un moment special: YouTube împlinește 10 ani.

Pentru a marca un deceniu de YouTube, Google publică topurile celor mai vizualizate video-uri de pe YouTube în România, de la începutul serviciului și până în prezent.

Domeniul YouTube.com a fost înregistrat la 14 februarie 2005. Primul video încărcat a fost „Me at the Zoo”, pe 23 aprilie, același an. Lansarea oficială a platformei (în versiune beta) a avut loc în luna mai. În 2013, YouTube a depășit pragul de 1 miliard de vizitatori unici lunari, iar în fiecare minut, pe YouTube sunt încărcate 300 ore de înregistrări video. La aniversarea de 5 ani a YouTube, această cifră era de 24 ore pe minut.

YouTube are peste 70 de versiuni localizate, în peste 70 de limbi. Versiunea românească a platformei s-a lansat în aprilie 2013 și site-ul înregistrizează lunar peste șapte milioane de vizitatori unici din România. La ce s-au uitat cel mai mult acești utilizatori? Aflați din listele de mai jos.

Cele mai vizionate videoclipuri muzicale de pe YouTube în România 2005-2015

J Balvin – Tranquila

PSY – GANGNAM STYLE (강남스타일) M/V

Andra – Inevitabil va fi bine (Official Video HD)

Indila – Dernière Danse (Clip Officiel)

Enrique Iglesias – Bailando (Español) ft. Descemer Bueno, Gente De Zona

Michel Teló – Ai Se Eu Te Pego – Video Oficial (Assim você me mata)

Smiley & Alex Velea feat. Don Baxter – Cai verzi pe pereti [Official video HD]

Alina Eremia – Cum se face (Official Video)

Delia feat. Kaira – Pe aripi de vant (by KAZIBO)

Alex Velea – Din vina ta [Official video HD]

Cele mai vizionate video-uri non-music de pe YouTube în România 2005-2015

SUNT UN COCALAR #NoapteaTârziu (Cover J Balvin – Tranquila)

DALIN RECLAMA TV SAMPON PENTRU COPII 1

KK-MAKA (Imnul Crizei)

Charlie bit my finger – again !

Boroboata – Cantec Animat Pentru Copii

Kobe vs. Messi: The Selfie Shootout

Nelu&Micutzu – Cine e Grasuta?

Cel mai tare dans din lume

Cel mai sincer copil din lume

Nuntasa energica

Despre Youtube, la noi și în străinătate

Cel mai vizionat video de pe YouTube este Gangnam Style, iar cel mai popular canal de YouTube este PewDiePie, care aparține unui pasionat de jocuri din Suedia, pe numele lui Felix Arvid Ulf Kjellberg, și are peste 35 milioane de abonați.

Video-ul non-music cu cel mai mare număr de vizualizări de pe YouTube este Charlie Bit My Finger (Again), cu peste 800 milioane de vizualizări. Cel mai vizionat video al tuturor timpurilor, Gangnam Style, adună în continuare 1 milion de vizualizări în fiecare zi

În România, primul canal românesc care a depășit bariera de 1 milion de abonați este Cat Music. Al doilea – și singurul care a mai făcut-o până acum – este InnaRomania

Când vine vorba de canalele non-music, cel mai popular creator de conținut din România este Mikey Hash, al cărui canal are peste 750.000 de abonați.

Țările cu numărul cel mai mare de vizualizări pe cap de locuitor sunt Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită și jumătate dintre vizualizările de pe YouTube, la nivel global, vin de pe dispozitivele mobile.