Dominația Windows a început azi: Bill Gates prezenta prima versiune în 1983
Windows a apărut prima dată pe 10 noiembrie 1983. Atunci, Bill Gates prezenta cel mai avansat sistem de operare creat de Microsoft. Trei decenii mai târziu, Windows este șeful pieței PC-urilor, iar Microsoft o companie gigant.
Windows 1.0 a fost primul pas pe care Microsoft l-a făcut dincolo de MS-DOS, sistemul de operare care i-a adus popularitate pe PC-uri și un avantaj în lupta cu Apple. Deși DOS s-a bucurat de un succes mare, acesta era un sistem de operare bazat pe linie de cod, nu pe interfață grafică. Windows 1.0 a fost primul de la Microsoft care să ofere așa ceva, deși Apple a fost compania care să prevadă popularitatea unei astfel de noutăți.
Apple, la rândul său, s-a inspirat pentru interfața grafică de la Xerox, care n-a fructificat niciodată invenții foarte bune, cum ar fi mouse-ul. Revenind la Microsoft și Windows, Bill Gates prezenta sistemul de operare 10 noiembrie 1983, dar avea să fie lansat abia pe 20 noiembrie 1985. Acest sistem de operare a fost actualizat de trei ori: 1.02 a adus suport pentru mai multe limbi din Europa, 1.03 a inclus drivere pentru tastaturi, monitoare și imprimante din Europa și 1.04 a oferit suport pentru plăci video VGA pe computere IBM.
Windows 1.0 a fost înlocuit de Windows 2.0 în noiembrie 1987, dar s-a bucurat de suport tehnic până în decembrie 2001. Deși Windows 1.0 a impresionat utilizatorii printr-o interfață grafică, acesta a fost în egală măsură criticat de către cei obișnuiți cu DOS. Totuși, Windows 1.0 a fost considerat unul dintre cele mai importante creații ale Microsoft pentru ceea ce a dezvoltat în industria PC-urilor.
Începutul dominației Windows
Cerințele de sistem pentru Windows 1.0 erau o placă CGA/HGC/EGA („monitor monocrom sau color“), MS-DOS 2.0, 256kb de memorie și o unitate de floppy sau hard disk. Windows 1.0 avea capacități limitate de multi-tasking pentru programele existente de MS-DOS și era concentrat pe crearea unei noi paradigme de interacțiune cu PC-urile. Datorită suportului extins oferit de Microsoft în regim de compatibilitate, programele create pentru Windows 1.0 se pot rula și pe versiunile curente de Windows și sursa lor poate fi recompilată într-o aplicație „modernă“ doar cu câteva modificări minore.
Windows 1.0 este de adesea considerat ca fiind „fața“ sistemului de operare MS-DOS. Astfel, Windows 1.0 includea drivere originale pentru plăcile video, mouse, tastaturi, imprimante și comunicații prin portul serial. Aplicațiile nu trebuiau decât să apeleze API-ul dezvoltat pe aceste drivere. Acesta s-a extins ajungând și la alte capabilități precum managementul de fișiere. În acest sens Windows 1.0 a fost extins într-un sistem de operare complex, nu doar un mediu grafic folosit de aplicații, conform „Wikipedia“. Deși pare ciudat în prezent, în Windows 1.0 ferestrele nu se pot suprapune, dovadă și logo-ul sistemului de operare. În schimb, acestea se împart pe ecran și doar ferestrele dialog pot apărea peste alte ferestre.
La începutul anilor ’80, Microsoft lucra la Windows. Atunci proiectul se numea „Interface Manager“, iar apoi redenumit în „Microsoft Windows“. Am zis de Apple mai sus și întrecerea între cele două companii. Cei doi ani de întârziere între prezentare și lansare au fost cauzați și de existența multor asemănări între Windows și Macintosh OS. Spre exemplu, suprapunerea ferestrelor, deși suportată de motorul grafic, nu era permisă din cauza acestui lucru.
În cel mai recent studiu a ieşit la iveală că Windows 8 şi Windows 8.1 au ajuns să fie instalate pe circa 15% din PC-uri. Mai mult, pentru prima oară în aproape 10 ani, cota de piaţă a Windows XP a scăzut sub 20%. Windows 7, cel mai popular sistem de operare Microsoft, a ajuns la circa 53% cotă de piață. Următorul pas pentru Microsoft este Windows 10, deja prezentat, dar care va fi lansat abia în 2015.