05 mart. 2014 | 14:30

Volvo ne explică ce înseamnă Apple CarPlay [VIDEO]

ACTUALITATE
Volvo ne explică ce înseamnă Apple CarPlay [VIDEO]

La mai puţin de 24 de ore după anunţul oficial, tehnologia Apple CarPlay a fost detaliată de printr-un clip explicativ.

apple-carplay

La începutul acestei săptămâni, cei de la Apple au anunţat extensia sistemului de operare iOS creată pentru maşini. Aceasta poartă numele de Apple CarPlay şi este de fapt un joc de cuvinte pornind de la tehnologia de streaming a gigantului intitulată .

CarPlay este o interfaţă care în prima etapă va fi instalată pe maşini de la Ferrari, Volvo şi Mercedes Benz. Este menită să interacţioneze cu iPhone-ul din buzunar şi să vă ofere acces sigur la funcţia de telefon, mesaje, muzică, navigaţie şi nu numai prin intermediul unei console sensibile la atingere integrată în bordul automobilului. În plus, un rol important în ecuaţie îl va juca Siri, asistentul inteligent al celor de la Apple, pe care îl veţi putea apela printr-un buton de pe volanul maşinii. Deşi sunt convins că această platformă se va reflecta într-o nouă sursă de bani pentru visteria gigantului din Cupertino, ideea de bază este că va reprezenta cea mai bună metodă pentru a nu vă juca pe telefon atunci când sunteţi la volan.

Dintre cei trei parteneri existenţi la lansare, Volvo a creat clipul disponibil mai jos, de aproximativ un minut, pentru a vă explica ce înseamnă Apple CarPlay în practică. Sistemul va fi disponibil din acest an pe anumite variante de Volvo XC90 SUV.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele