05 feb. 2014 | 06:39

Valve adaugă un player nativ de muzică în Steam Music

ACTUALITATE
Valve adaugă un player nativ de muzică în Steam Music

Valve adaugă un player nativ de muzică în Steam Music, player ce va fi disponibil în curând și pentru Big Picture.

Steam Music Valve

SteamOS nu a fost unul dintre cele mai apreciate sisteme de operare, mai ales din cauza micilor probleme cu care a venit pe toată perioada testării. Nu era bootabil de pe DVD, ștergea complet HDD-urile pe care era instalat și nu arăta chiar extraordinar. Utilizatorii care s-au arătat interesați de dezvoltarea acestuia la început nu au mai dorit ulterior să îl testeze pe platformele lor tocmai din aceste motive. Un anunț recent menționează că Valve a adăugat Steam Music în cadrul sistemului de operare, un seviciu care scanează HDD-ul utilizatorului pentru fișiere audio și le poate rula în interfața de Steam. Se presupune că această funcție va fi disponibilă în curând și pentru Steam Big Picture.

Anumiți participanți vor fi aleși în mod aleator și se va oferi accesul la opțiunile lu Steam Music, iar compania a confirmat că va exista o versiune a player-ului care va rula direct de pe desktop. Nu sunt vești legate de implementarea acestui serviciu și alte opțiuni, precum achiziționarea de melodii, posibilitatea de a organiza colecția cu conturi online ca Google Play sau alte funcții pe care le regăsim în playerele actuale. Nu pare mult, însă trebuie să ținem minte că platforma este încă în stadiu Beta, iar următorii pași în evoluția player-ului de muzică vor fi deciși în urma feedback-ului obținut.