Ubuntu Touch, care îți face telefonul să fie și PC, ar putea fi lansat pe Meizu MX4
Ubuntu ar putea ajunge pe unul dintre cele mai bune telefoane din China la începutul anului 2015. Dacă zvonurile se confirmă, poți avea un smartphone și un PC într-un singur dispozitiv.
Despre Ubuntu pe Meizu MX4 știm de la finalul lunii septembrie, când a apărut primul zvon. Acum, există și o perioadă în care ar urma să fie lansat noul dispozitiv. China și Europa vor fi primele în care telefonul va fi livrat și e foarte probabil să îl vedem lansat oficial abia la Mobile World Congress 2014.
GSMArena informează că primul prototip, Ubuntu Touch pe Meizu MX3, a debutat la MWC 2013 și acum ar fi cazul să devină un dispozitiv disponibil în comerț. De ce ar fi lumea interesată de Ubuntu Touch? Este poate cea mai user friendly versiune de Linux pe care utilizatorii o pot folosi și are un magazin dedicat cu aplicații. Mai mult, nu este separat de mediul desktop, ci este același. Astfel, dacă îți conectezi telefonul la un monitor, îl poți transforma în PC. Putere de calcul există în actualele telefoane.
Meizu MX4 are un ecran de 5,36 inci la o rezoluție 1.920 x 1.152 pixeli, 2GB de memorie RAM, 16, 32 sau 64GB spațiu de stocare și o cameră Sony de 20 megapixeli care filmează 4K. Procesorul este un Mediatek cu opt nuclee (două procesoare a câte patru nuclee) și are o baterie de 3.100 mAh. Actualul model rulează Android 4.4 KitKat cu o interfață proprie a companiei.
Ubuntu Touch a pornit ca un proiect al Canonical, companie care dezvoltă Ubuntu, și trebuia să devină o alternativă serioasă la Android, iOS și Windows Phone. Pilonul principal trebuia să fie Ubuntu Edge, un smartphone foarte bun care n-a primit însă finanțare pe Indiegogo și proiectul a fost abandonat. Totuși, Ubuntu Touch există deja pentru dispozitive Nexus și prin Meizu MX4 ar ajunge în premieră la utilizatorii obișnuiți.