07 mai 2014 | 22:18

Titanfall a vândut, până acum, 925.000 de copii doar variantă fizică

ACTUALITATE
Titanfall a vândut, până acum, 925.000 de copii doar variantă fizică

Titanfall a fost lansat acum două luni pentru PC și pentru Xbox One și Xbox 360, ultimul primind jocul puțin mai târziu.

Titanfall

Titanfall a fost primit cu review-uri favorabile din partea gamerilor din întreaga lume, lucru care demonstrează succesul acestuia. Dezvoltatorul jocului, EA Games, a anunțat astăzi că Titanfall a vândut nu mai puțin de 925.000 de copii retail până acum. Acest lucru a fost confirmat de către COO-ul companiei, Peter Moore, care a menționat că cifrele sunt doar pentru variantele retail, cele pe DVD-uri.

Numărul nu pare a fi foarte mare pentru un joc, însă atunci când se va adăuga și numărul de copii digitale vândute prin Steam, precum și de Xbox 360, cifra totală ar putea fi mult mai ridicată. Probabil cei de la EA și-au depășit cu mult target-ul în aceste două luni, având în vedere că destul de puține jocuri beneficiază de o astfel de atenție din parte publicului, unul dintre ele fiind chiar franciza Need For Speed, care are însă avantajul de a fi cunoscută încă de acum 10 ani.

Scopul nostru este să păstrăm seria Titanfall cât mai proaspătă, și mai interesantă, așa cum am reușit până acum cu FIFA Ultimate Team, alte jocuri din seria celor ce implică sportul sau cu Battlefield. Sperăm să reușim să lucrăm și în continuare la fel pentru această franciză.” a declarat Peter Mooer, COO-ul EA Games.

EA a anunțat de asemenea că și-au reînnoit parteneriatul cu Respawn, cei cu care au dezvoltat Titanfall, însă nu au anunțat un nou titlu pentru această serie. Putem fi destul de siguri că în maxim doi ani vom vedea un nou Titanfall, sperăm la fel de bun ca primul.