THL-5000 este smartphone-ul cu cea mai bună autonomie
THL-5000 este telefonul cu cea mai capabilă baterie la ora actuală. Și, da, ne-am fi dorit să fie creat de Samsung, LG sau HTC, dar… nu este.
Pentru că cea mai mare problemă a smartphone-urilor actuale este autonomia, nu puterea de procesare, este bine de ştiut că există companii chinezeşti care încearcă să adreseze problema.
Deşi dimensiunea bateriei este în titlu, înainte de detalia specificaţiile noului THL 5000, merită să aveţi o imagine de ansamblu asupra bateriei celor mai populare telefoane. Motorola Droid Maxx are o baterie de 3500 mAh, Galaxy S5 se rezumă la 2800 mAh, LG G3 sare până la 3000 mAh, în timp ce HTC One M8 coboară cel mai jos, până la 2600 mAh.
Noul THL 5000 joacă în complet altă ligă, având în vedere valoarea fabuloasă de 5000 mAh specifică bateriei acestui gadget. Deoarece este foarte uşor să pui o baterie mare dar să neglijezi complet designul, merită apreciată şi grosimea de doar 8,9 milimetri la care a reuşit să se rezume producătorul chinez.
THL 5000 este un smartphone construit în jurul unui panou IPS Full HD cu diagonala de 5 inci, protejat cu Gorilla Glass generaţia a treia. Partea de procesare este asigurată de un octa-core autentic de la Mediatek tactat la 1,7 GHz cu numele de cod MT6592. GPU-ul inclus în ecuaţie este un quad core Mali 450, în timp ce cantitatea de memorie RAM şi spaţiul de stocare se rezumă la 2GB, respectiv 32GB. Nu lipseşte suportul pentru extinderea capacităţii folosind carduri microSD. Partea de captură este asigurată de o combinaţie dintre o cameră frontală de 5MP şi una principală de 13MP. Aceasta din urmă foloseşte un senzor Sony Exmor RS IMX135 cu F/1.8.
În condiţiile în care aproape nici un smartphone modern nu vă permite, în situații normale de utilizare, să staţi două zile departe de priză, ar trebui ca mai mulţi giganţi din domeniu să înveţe de la THL.