22 dec. 2014 | 09:24

Telekom SpeedTab și SPEEDSURFER – Un duo pentru era 4G [REVIEW]

REVIEW
Telekom SpeedTab și SPEEDSURFER – Un duo pentru era 4G [REVIEW]

Operatorii care vând gadgeturi sub marcă proprie nu mai sunt o noutate. În cazul Telekom Romania, discutăm despre o tabletă și un smartphone cu Android.

Playtech a testat tableta SpeedTAB și smartphone-ul Speedsurfer. Aceste dispozitive au dotări și specificații mid-range, dar oferă performanțe mai mult decât decente, iar utilizatorii lor pot beneficia de trafic de date la viteze 4G.

review telekom speedtab speedsurfer

Introducere

Gadgeturile celor de la Telekom Romania au fost lansate în urmă cu câteva luni și, la fel ca alte gadgeturi care poartă numele operatorilor care le comercializează, sunt gândite pentru a le permite clienților să beneficieze de toate serviiciile din ofertă, la un preț scăzut.

Atât SpeedTAB cât și Speedsurfer fac acest lucru cu brio.

Cum spuneam, atât smartphone-ul, cât și tableta oferă o experiență de utilizare bună, iar principalul lor avantaj este conectivitatea 4G. Restul plusurilor și minusurile le puteți vedea mai jos.

Review Telekom SpeedTAB

Tableta SpeedTAB poate fi găsită exclusiv în oferta Telekom Romania și a ajuns și la noi în teste. Dispozitivul are un ecran de 10 inci și dimensiuni considerabile. Nu este o tabletă subțire sau ușoară, cu o grosime de 9,9 mm și o greutate de 620 grame. Este totuși elegantă, având o carcasă ce combină aluminiu și plastic. Display-ul este unul de tip IPS și oferă unghiuri largi de vizualizare și o luminozitate bună, iar rezoluția este HD. Ecranul este bun pentru filme, iar partea de multimedia este completată de difuzoarele puternice de pe spate. Trebuie menționat că SpeedTAB de la Telekom Romania este o tableta 4G ce suportă viteze de DL până la 150Mbps  dar poate fi folosită și pe post de telefon.

Puncte pro

Performanța este bună. Tableta SpeedTAB este capabilă să ruleze orice, de la jocuri până la filme și o face foarte bine, fără întârzieri și fără lentoare. Utilizatorii obișnuiți, care vor un dispozitiv pe care să îl folosească pentru a verifica mailuri sau pentru un urmări un film, nu vor fi dezamăgiți de performanța oferită de configurația amintită mai sus.

Autonomia este și ea decentă. Nu este tipul de dispozitiv pe care trebuie să îl încarci zilnic, mai ales dacă nu ești o persoană care înlocuiește în totalitate laptopul cu tableta.

Sunetul este puternic, mai bun decât pe majoritatea dispozitivelor cu astfel de configurații. Totuși, SpeedTab nu este un gadget de pe care să dai muzică la o petrecere, dar filmele nu vor avea nevoie de o boxă Bluetooth separată.

Puncte contra

Greutatea dispozitivului este destul de mare. Tableta cântărește 660 de grame, iar acest lucru se simte de la primul contact.

Concluzie

SpeedTAB de la Telekom Romania, atunci când tragi linie, este un dispozitiv foarte bun pentru a naviga pe Internet la vitezele 4G oferite de operator. Performanța bună face din tabletă un gadget potrivit atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici și pasionați de jocuri.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Telekom SpeedTAB /”/]

Review Telekom Speedsurfer

Speedsurfer de la Telekom Romania este un telefon oferit la preț mic și autonomie mare. Acestea sunt primele lucruri pe care le observi când iei contact cu acest smartphone. Are un ecran de 4,5 inci la rezoluție qHD, 1GB de memorie RAM și un spațiu de stocare de 8GB. Acesta poate fi extins cu un card microSD.

Rulează Android, dar este ascuns sub interfața proprie a producătorului. Telefonul are suport pentru o cartelă SIM, format micro. Bateria de 2.000 mAh îi asigură o autonomie de peste o zi chiar și în condiții intense de utilizare. Ecranul de rezoluție și diagonală mici sunt un plus pentru autonomie.

Puncte pro

Autonomia este bună pentru aproape două zile într-un ritm de folosire peste medie, cu sincronizarea conturile de email, a aplicațiilor pentru rețele sociale și de mesagerie instant și cu luminozitatea ecranului la peste 50%.

Telefonul este fabricat din plastic și asta îi taie din aspectul premium, dar îl face ușor și robust într-o utilizare obișnuită de zi cu zi.

Ecranul este suficient de bun atât ca dimensiuni, cât și ca rezoluție pentru majoritatea lucrurilor pe care le vei face pe acest telefon. Vorbim aici de mesagerie, navigare pe Internet și aplicații precum Facebook sau WhatsApp (la Telekom, traficul e gratuit prin acest serviciu).

Puncte contra

Telefonul rulează Android 4.3 și acesta e un minus prin faptul că deja am ajuns la Android 5.0 (care nu va ajunge pe acest smartphone), iar mai apropiată este versiunea KitKat. Rămâne de văzut dacă operatorul și producătorul vor actualiza acest smartphone.

Concluzie

Speedsurfer de la Telekom oferă performanțe bune și autonomie peste medie. Este un dispozitiv perfect pentru cei care vor să navigheze pe Internet și vor să o facă la viteză mare.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Telekom SPEEDSURFER/”/]