Telefonul devine cheia casei cu Genie Smart Lock
Casele vor deveni mai inteligente, așa că de ce să nu devină și mai sigure? Genie Smart Lock este o idee foarte bună aplicată direct pe încuietoarea ușii tale. Iată cum ne vom deschide ușa în viitor.
Traseul a devenit banal deja: cineva creează un gadget, cineva îl conectează la o aplicație, cineva îl vinde și altcineva îl folosește la fel ca pe o unealtă clasică, dar acum conectată la telefon, la Internet și într-un proces mult mai ușor. Geeky Gadgets scrie recent despre Genie Smart Lock, un alt fel de încuietoare pentru casa ta, care se folosește atât de smartphone, cât și de securizarea casei în doi pași.
Genie Smart Lock are o autonomie de 12 luni, conform creatorului, aceasta fiind marea problemă cu dispozitivele electronice: au baterii care se consumă. Această problemă fiind rezolvată, trebuie să știi că Genie blochează ușa când intri în casă și când ieși, totul automat. Așa nu te vei mai întoarce din drum să verifici dacă ai încuiat-o sau nu.
Joel MacAndrew este creatorul Genie și a spus că prima problemă pe care au încercat s-o evite a fost autonomia redusă. Și a reușit asta creând Genie Hub. După cum se vede în schița de mai jos, Genie Smart Lock are un modul Bluetooth Low Energy, în Hub se regăsește un modul similar și o interfață WiFi, iar dispozitivul de control este un smartphone sau computer. De asemenea, Genie Hub este partea conectată la instalația electrică.
Cum funcționează „comunicarea“ între Genie Hub, Smart Lock și smartphone
Aplicația pentru Genie Smart Lock
Prin WiFi, raza de acțiune este mai mare, deși Genie Smart Lock poate fi folosită și doar prin Bluetooth LE. Dispozitivul are un preț de 250 de dolari și e la precomandă pe site-ul producătorului. Dacă sistemul rămâne fără energie, sau telefonul tău rămâne fără, atunci poți folosi cheia normală. În pachet ai două chei clasice.