30 apr. 2014 | 19:20

Silicon Power OTG USB Flash Drive Mobile X20, transfer rapid între smartphone și PC

ACTUALITATE
Silicon Power OTG USB Flash Drive Mobile X20, transfer rapid între smartphone și PC

Silicon Power a lansat ieri un dispozitiv interesant, un stick USB OTG ce permite transferul rapid de fișiere între un smartphone/tabletă cu Android și un PC.

Silicon Power USB OTG

Stick-ul USB OTG de la Silicon Power are doi conectori, unul de tip USB standard pentru a fi introdus în laptop sau PC, iar la celălalt capăt se află un conector microUSB care se introduce în smartphone sau tabletă și este recunoscut ca un card de memorie. Astfel, se pot copia ușor datele de pe smartphone pe PC, fără a avea nevoie de o conexiune de internet sau WiFi, ori un cablu microUSB la îndemână.

Silicon Power OTG USB Flash Drive Mobile X20 dispune de o conexiune USB 2.0 și este produs din material plastic cu o carcasă metalică ce îi oferă protecție în utilizare. Greutatea acestuia ste de doar 2.8 grame, putând fi atașat cu ușurință chiar și la telefonul mobil sau la setul de chei. Nu există capace sau slot pentru cardurile microSD pentru a micșora dimensiunile fizice ale acestuia, și sunt disponibile capacități de stocare de 8 GB, 16 GB și 32 GB.

Stick-ul este compatibil cu următoarele sisteme de operare  PC- Windows 8 / 7 / Vista / XP / 2000, Mac OS 10.3.x, Linux 2.6.x, Mobile device- Android 4.1.X* / windows phone 8* (pentru dispozitivele ce suportă funcția de OTG).

SPPR_Mobile X20 OTG USB Flash Drive_02

SPPR_Mobile X20 OTG USB Flash Drive_03