16 apr. 2014 | 10:09

Senzorul de amprentă: Ineficienţa lui în Galaxy S5 este periculoasă [VIDEO]

ACTUALITATE
Senzorul de amprentă: Ineficienţa lui în Galaxy S5 este periculoasă [VIDEO]

Deşi s-a făcut intens tam-tam vizavi de eficienţa securităţii oferite de senzorul de amprentă, se pare că cel din nu e foarte sigur, din contră.

Samsung-Galaxy-S5-pret

Ca o urmare a faptului că Apple a introdus senzorul de amprentă în cel mai recent model de iPhone, disponibil la această oră, a făcut ceva similar cu Galaxy S5. Diferenţa între cele două implementări este însă imensă. În cazul iPhone-ului, trebuie să ţineţi degetul mai puțin de o secundă pe senzorul ascuns în spatele butonului Home, pe când în cazul S5 trebuie să plimbaţi degetul de sus în jos pe butonul Home, similar cu metoda pe care aţi aplica-o la un senzor biometric dintr-un laptop.

Problema este că această variantă este foarte vulnerabilă la a fi spartă. Este suficient să folosiţi o amprentă preluată de o suprafaţă din casă, doar ca, după câteva secunde, să puteţi debloca telefonul. În teorie, ceva similar se poate face şi pe un iPhone 5S, există însă o diferenţă majoră între riscurile la care se expune un utilizator de S5, faţă de unul de 5S.

În cazul senzorului TouchID din iPhone, acesta nu este activat la repornirea aparatului doar după ce aţi introdus codul numeric sau alfanumeric de deblocare a telefonului. La Galaxy S5, deblocarea prin senzorul de amprentă funcţionează la orice moment, indiferent dacă este sau nu o amprentă reală. Cel mai important este însă că, în timp ce gigantul din Cupertino se bate cu pumnul în piept că nu oferă acces dezvoltatorilor de aplicaţii la amprenta voastră, dacă folosiţi cel mai recent vârf de gamă de la Samsung, prin intermediul amprentei, puteţi transfera sau, dacă nu e telefonul vostru, fura bani prin PayPal.

Ca urmare, până când Samsung va remedia această vulnerabilitate sau va introduce un sistem de securitate prin care să micşoreze pericolele la care vă expuneţi, riscaţi mai mult decât accesul unui necunoscut la agenda voastră telefonică.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele