27 feb. 2014 | 08:30

Samsung la MWC 2014: Video Hands-on Galaxy S5

ACTUALITATE
Samsung la MWC 2014: Video Hands-on Galaxy S5

Îl putem numi desigur flagship-ul producătorului, cel mai bun dintre cei mai buni. Practic, sub capacul dispozitivului din această serie se regăsesc întotdeauna cele mai performante componente, cele mai calitative materiale, și cumulează experiența lui Samsung din urmă cu un an. Acest lucru ne-a îndemnat către un hands-on Galaxy S5.

Samsung Galaxy S5 Hands-on

Foto: Playtech.ro (Samsung Galaxy S5 Hands-on)

După cum spune și Samsung, consumatorul dorește un design durabil, o cameră foto performantă, o conectivitate foarte bună, practic un dispozitiv care să înglobeze aceste funcții într-un mod foarte plăcut.

Configurația este una testată, care funcționează fără probleme, și anume un Snapdragon 800 la cea mai ridicată frecvență, cea de 2.5 GHz. Memoria RAM este de 2 GB iar spațiul de stocare de 16 sau 32 GB. Conectivitatea este de top, 150 Mbps LTE, Bluetooth 4.0, WiFi cu MIMO și USB 3.0 pentru transferul mai rapid de pe memoria internă. Camera foto este de 16 megapixeli, față de 13 mp [edit.] cea de pe Galaxy Note 3, și cu un timp de focalizare minim de 0,3 secunde, evident, în condiții de iluminare bună.

Ecranul este unul foarte bun, de 5,1 inci cu rezoluție FullHD și cu o luminozitate de 500 cd/metru pătrat. Samsung Galaxy S5 este acum rezistent la apă și la praf și deține desigur faimosul scanner de amprentă pe butonul principal de meniu. Pe partea din spate, lângă bliț, se află un senzor de monitorizare a ritmului cardiac, ce poate fi folosit ținând degetul pe acesta.

Design-ul este subiectiv, iar capacul din spate, din imagini, a stârnit discuții destul de aprinse, însă în mână se simte destul de bine, având o suprafață asemănătoare cu cea de pe Nexus 5.

Iată și formatul video Hands-on Galaxy S5: