25 iul. 2014 | 08:30

Samsung apelează la Oculus VR pentru a crea Gear VR

ACTUALITATE
Samsung apelează la Oculus VR pentru a crea Gear VR

Samsung ar fi cerut ajutorul celor de la Oculus pentru a dezvolta Gear VR, propriul dispozitiv de realitate virtuală, potrivit Cnet.

Samsung Gear VR

Cele două companii colaborează la crearea gadgetului Gear VR, despre care auzim zvonuri de mult timp. Dezvoltatorii ar fi pus deja mâna pe prototip.

Samsung ar fi primit acces la hardware-ul Oculus Rift, dar și la software-ul special folosit de compania deținută de Facebook.

Spre deosebire de Oculus Rift, Gear VR nu va fi un gadget de sine-stătător, ci va avea nevoie de o tabletă sau de un smartphone pentru a putea detecta mișcările capului.

Conexiunea se va face prin USB 3.0, iar Gear VR se va folosi de puterea de procesare, de accelerometru, giroscop și camera principală a smartphone-ului sau tabletei.

Casca va fi prinsă cu o bandă elastică, o serie pernuțe și un senzor capacitiv care va facilita controlul dispozitivului conectat.

Gear VR ar putea fi anunțat odată cu Note 4, în cadrul târgului de tehnologia IFA, din septembrie.