19 iun. 2014 | 17:40

Rivalul lui Apple CarPlay va fi cel mai probabil anunțat la Google I/O

ACTUALITATE
Rivalul lui Apple CarPlay va fi cel mai probabil anunțat la Google I/O

Nu s-au auzit prea multe, în ultima vreme despre Google Open Automotive Alliance (OAA) și despre efortul acestora încă de la anunțul înființării acestui grup în ianuarie 2014.

Google IO

Sunt ceva surse care susțin că au discutat cu Automotive News și că știu faptul că Google intenționează să dezvăluie planurile lor pentru primul software auto, la Google I/O, conferința pentru dezvoltatori ce va avea loc pe 25 și 26 iunie în Statele Unite. Sistemul de operare al acestora a fost denumit Google Auto Link, asta la nivel intern și se dorește a fi un sistem proiectat să fie perfect compatibil cu dispozitivele Android, și care va comunica foarte bine cu acestea, putând chiar prelua și controlul lor în situații critice și de urgență.

Se pare că Apple CarPlay va avea totuși un concurent foarte serios pe acest segment,mai ales pentru că unul din scopurile primare ale lui Google este să integreze hardware pentru Android în anumite automobile, în timp ce îmbunătățește performanța și siguranța sistemului de operare. Software-ul Google Auto Link va fi cel mai probabil și primul element software ce reiese de pe urma înființării asociației OAA. De menționat că acestea sunt momentan clasificate tot ca zvonuri, chiar dacă informațiile sunt pe internet de multă vreme, și asta pentru că nu au fost confirmate în mod oficial.

Sunt destul de sigur că șoferii mai tehnici ar fi interesați de un astfel de software care le va permite conectarea telefonului la mașină, făcând experiența de șofat mai plăcută și implicit mai sigură. Unde mai pui că segmentul de entertainment al mașinii va avea nevoie doar de monitoare LCD și nu de alte investiții majore.