Sony PS4 vs Microsoft XBOX One: s-a anunţat câştigătorul la vânzări
Dacă decizia voastră de achiziţie a unei console next gen se baza pe ce se vinde mai bine în piaţă, de astăzi puteţi alege corect: PS4 vs Xbox One.
Este incredibil câtă presiune s-a pus în ultimele luni pe Microsoft şi Sony când vine vorba de noile lor console de gaming. După aproximativ două luni de vânzări, în cadrul CES 2014, am aflat în sfârşit ce consolă se vinde ma bine la nivel global. Ambele valori au fost făcute publice de oficiali ai companiilor producătoare în ultimele 48 de ore. Primii au fost cei de la Microsoft, urmaţi a doua zi de Sony. Înainte de a anunţa câştigătorul PS4 vs XBOX One, merită să aveţi în vedere două informaţii. Deşi PS4 s-a lansat pe 15 noiembrie şi Xbox One pe 22 noiembrie, în prima etapă, PS4 a apărut în mult mai puţine ţări decât Xbox One. În concluzie, a existat un fel de compensare între cele două.
Până în acest moment, Sony a vândut 4,2 milioane de dispozitive PlayStation 4 pe întreg mapamondul, în timp ce Microsoft se rezumă la aproximativ 3 milioane de console Xbox One. Deşi este greu de înţeles o discrepanţă atât de mare, este foarte probabil ca o parte din vină să fie datorată preţului mult mai mare al consolei gigantului din Redmond. Dacă luăm Europa ca referinţă, pe Amazon Germania un Xbox One costă 500 de euro, în timp ce la acelaşi preţ puteţi cumpăra un PS4 cu trei jocuri (Killzone, Knack şi DriverClub).
Pe termen lung, sunt de părere, că această diferenţă PS4 vs XBOX One la capitolul vânzări nu va face decât să crească şi mai mult. Atâta timp cât multe dintre jocuri sunt identice, degeaba senzorul Kinect 2.0 justifică diferenţa de preţ, dacă puteţi juca ultimul Call Of Duty mai ieftin pe un PlayStation.