Prețul aproximativ al iPhone 6
iPhone 6 va fi prezentat de Apple pe 9 septembrie și va avea două variante – 4,7 inci și 5,5 inci. De asemenea, dispozitivul ar putea avea ecran pe bază de safir și un procesor nou. Toate acestea trimit către o singură întrebare – cât de scump va fi telefonul? Chiar voi ne-ați întrebat pe pagina noastră de Facebook. Și avem câteva indicii.
Potrivit analistului Peter Misek de la Jeffries, următorul iPhone va sosi cu un preț și mai mare decât până acum, potrivit unui raport trimis “Huffington Post”. Misek a declarat că sursele sale indică faptul că Apple a început să negocieze cu operatorii să crească prețul dispozitivului la abonament cu 100 de dolari, practic ducându-l în SUA la 300 de dolari, față de suma clasică de 200 de dolari.
Ce altceva mai există pe bursa zvonurilor? Potrivit MacRumours, telefonul de 4,7 inci va sosi primul pe piață, în septembrie, iar cel de 5,5 inci va fi în magazine spre finalul toamnei. Mărimea ecranului și caracteristicile noului iPhone ar putea crește prețul. Și există posibilitatea ca iPhone-ul să aibă tarife asemănătoare la operatori, dar să fie mai scump atunci când este cumpărat fără abonament.
De asemenea, toate informațiile de până acum arată că Apple va scoate un telefon de 128 de GB capacitate de stocare. Ar putea fi o strategie din partea companiei de a avea trei zone de preț – iPhone 5s care va fi cel mai ieftin device, poate chiar ieftinit față de momentul actual, iPhone 6 de 4,7 inci să fie la prețul de iPhone 5s din momentul lansării, iar iPhone 6 de 5,5 inci și cu opțiunea exclusivă de 128 de GB capacitate de stocare să crească ștacheta pentru Apple ca să aducă și un profit mai mare.
Deci, iPhone 6 ar putea costa 800 de dolari fără abonament, dar va ajunge și la 1.000 – 1.100 de dolari fără abonament, pentru varianta cea mai performantă. În România, după un an, cel mai scump iPhone, cel 5s de 64 de GB costă 3.900 d elei, adică aproape 900 de euro. Nu e greu să ne imaginăm că iPhone 6 de 5,5 inci va costa 900 – 1000 de euro.
Lucruri pe care le știm despre iPhone și care ar putea crește prețul.
Dimensiunea
Ecranul de pe iPhone 6 va avea 4,7 inci, respectiv 5,5 inci. Telefoanele mai mari ar putea costa mai mult. De asemenea, materialele vor rămâne aceleași, adică aluminiu, dar calitatea display-ului va crește, inclusiv la nivelul rezoluției, după cum puteți citi chiar aici pe playtech.ro.
Materialele din care este făcut ecranul
Dacă ecranul nu va mai fi Gorilla Glass, ci va trece la cristal safir, atunci prețul este mult mai mare din start. E un material rar întâlnit pentru că este mai scump, deși e mai rezistent. Așadar, ar adăuga 16 dolari din start în procesul de fabricație.
Procesorul și capacitatea de stocare
Apple va aduce un procesor nou, A8, care va avea frecvențe peste 2 Ghz. Capacitatea de stocare va ajunge la 128 de GB, ceea ce va duce dispozitivul la noi cote de preț.