Popcorn Time, player-ul de filme de pe torrent, nu a murit, ci s-a reinventat
Am discutat pentru prima oară de Popcorn Time la începutul săptămânii trecute, doar ca acum să aflăm că acesta s-a închis şi a apărut altul.
Popcorn Time putea fi sintetizat foarte simplu într-un player de filme de pe Torrent. Cu toate că nu gazduia fişierele pe un server anume, echipa din spatele său a creat un program care facilita accesul la conţinut ilegal. Dacă cele câteva avertismente de care vă loveaţi la descărcare şi prima rulare nu erau suficiente, din punctul meu de vedere, nu cred că se aşteptau mulţi dintre noi ca aceasta să aibă o viaţă foarte lungă. Prin agregarea mai multor API-uri, YIFI pentru torrente, OpenSubtitles pentru subtitrări şi TheMovieDB pentru meta data, Popcorn Time se pare că a supărat prea multe entităţi importante din industria cinematografică. Altfel, nu-mi explic afirmaţia din scrisoarea de adio a creatorilor ,,din cauză că trebuie să mergem mai departe cu vieţile noastre”.
Partea bună? Tehnologia din spatele player-ului nu doar că a rămas undeva stocată, dar a fost şi pasată operatorilor website-ului de torrente YTS. Aceştia din urmă au preluat dezvoltarea proiectului. Au lansat deja câteva versiuni beta ale player-ului disponibile pe GitHub pentru Windows, OS X şi Linux. Nu în ultimul rând, au promis că de această dată nu va mai fi închis de nici o autoritate.
Am descărcat noua variantă de Popcorn Time de pe Github şi, ţin să menţionez, că experienţa de utilizare a fost destul de bună. Timpii de încărcare la filme mi s-au părut un pic mai mari, dar mai multe filme au avut implicit subtitrare în limba română şi, faţă de programul original, acum vă puteţi alege şi voi subtitrarea. Rămâne să mai vorbim peste o săptămână, să vedem dacă şi acesta va muri în faşă.