11 sept. 2014 | 13:58

Optimism marca Apple: vom livra 80 de milioane de iPhone 6 până la sfârșitul anului

ACTUALITATE
Optimism marca Apple: vom livra 80 de milioane de iPhone 6 până la sfârșitul anului

iPhone 6 și iPhone 6 Plus abia au fost lansate, dar Apple are planuri mari pentru noile smartphone-uri.

apple iphone 6 si plus

Astfel, compania speră să livreze retailerilor și operatorilor un total de 80 de milioane de telefoane iPhone 6 și iPhone 6 plus până la sfârștiul anului 2014.

Infomația vine de la Digitimes și, potrivit acestei publicații, Apple speră să livreze 10 milioane de unități până la sfârșitul lunii septembrie, restul de 70 de milioane urmând să fie expediate până la sfârșitul trimestrului patru al anului.

Vestea vine după ce Wall Street Journal a publicat, în iulie, un articol în care se arăta că Apple se pregătește să producă un număr enorm de telefoane iPhone 6, anticipând o cerere foarte mare. Se spune că gigantul din Cupertino a produs 60 de milioane de unități de iPhone 5 în cea de a doua jumătate a anului 2012. Anul trecut, compania s-a lovit de un blocaj privind stocurile de iPhone 5S, iar problema s-a rezolvat abia la trei luni după lansare.

Apple a lansat iPhone 6 și iPhone 6 Plus pe data de 9 septembrie, în cadrul unui eveniment special. Cele două telefoane au ecrane mai mari, de 4,7 și 5,5 inch, și ar putea avea un impact major pe piața de smartphone-uri, având în vedere că trendul este ca telefoanele de top să vină cu ecrane din ce în ce mai mari.