16 dec. 2014 | 08:53

Noua LG Tab Book Duo cu Windows 8.1 este situată undeva între Surface şi iPad

ACTUALITATE
Noua LG Tab Book Duo cu Windows 8.1 este situată undeva între Surface şi iPad

De acum, cei care îşi doresc o tabletă cu specificaţii decente care să fie preinstalată cu Windows 8.1 pot apela la noua creaţie a sud coreenilor, Duo.

LG-Tab-Book-Duo

Într-o piaţă guvernată de iPad-uri, tablete Galaxy Tab şi, într-o oarecare măsură, Microsoft Surface, cei de la fac eforturi semnificative pentru a ieşi în evidenţă cu o tabletă premium destinată celor ce vor să lucreze în deplasare, nu doar să consume conţinut multimedia.

Cei de la LG fac de mult timp tablete, acestea nu s-au vândut însă foarte bine, chiar dacă au avut preţuri decente şi specificaţii peste medie. Rămâne să vedem dacă această incursiune pe tărâmul gadgeturilor cu Windows 8.1 va influenţa semnificativ interesul celor care îşi doreau o tabletă. Intitulată LG Tab Book Duo, creaţia din imaginea de mai sus poate fi la fel de bine folosită ca şi tabletă sau ca laptop, atunci când îi ataşaţi tastatura inclusă în pachet. Astfel, nu trebuie să scrieţi un email mai lung sau un document folosind tastatura virtuală din Windows dacă nu vă încântă.

LG Tab Book Duo este construită în jurul unui display IPS de 10 inci cu o rezoluţie momentan necunoscută, cel mai probabil full HD. La interior se ascunde un procesor quad core de la Intel, iar pe margine are un port USB 3.0 şi un micro HDMI pentru conectică. Deşi autonomia este o trăsătură care trebuie testată de o autoritate independentă pentru a fi crezută, cei de la LG se laudă deja cu 11 ore de funcţionare continuă pentru această creaţie.

Disponibilă momentan doar în Coreea de Sud la un preţ de 670 de dolari, nu se ştie momentan dacă tableta cu Windows 8.1 a celor de la LG va fi sau nu disponibilă în alte colţuri ale mapamondului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele