19 nov. 2014 | 18:03

Nordeus Hackathon 2014, evenimentul la care poți crea jocul perfect

ACTUALITATE
Nordeus Hackathon 2014, evenimentul la care poți crea jocul perfect

Nordeus, publisher-ul jocurilor sportive Top Eleven sau Be a Football Manager, anunță cea de a patra ediție a evenimentului Nordeus Hackathon.

collage nordeus 1

Organizată pe data de 13 decembrie 2014, competiția de anul acesta le propune dezvoltatorilor și designer-ilor români de jocuri să creeze cele mai bune jocuri video într-o perioadă de timp limitată la 24 de ore.Cei pasionați de dezvoltarea jocurilor video vor avea șansa să își demonstreze abilitățile într-un mediu de lucru similar celor din marile companii din industria de gaming, competiția desfășurându-se la sediul Nordeus din Belgrad. Cele mai bune proiecte, vor fi premiate cu console de jocuri, telefoane mobile, tablete şi alte echipamente hardware.

Cei care doresc să concureze în cadrul hackaton-ului pot aplica individual sau alături de prieteni, ca o echipă până pe data de 26 noiembrie. Participanții individuali vor fi repartizați în echipe, de către Nordeus, în funcție de abilitățile fiecăruia. La ediția de anul acesta sunt așteptați participanți din Grecia, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Macedonia, Marea Britanie, Muntenegru și, bineînțeles, România.

La concurs vor participa 12 echipe, care se vor întrece pentru realizarea celui mai bun joc video pe o temă anume, dezvăluită în ziua concursului. Criteriile luate în considerare pentru evaluarea proiectelor sunt creativitatea, ideile, maniera de dezvoltare și produsul final. Fiecărui concurent selectat i se va asigura spațiul de lucru și echipamentul necesar. Mai mult, toate cheltuielile de transport și de alimentație vor fi acoperite de Nordeus, astfel încât participanții să se poată concentra în întregime pe dezvoltare.

Nordeus_medium

Nordeus va premia cele mai bune trei echipe

“Suntem încântați să continuăm tradiția hackatoanelor anuale”, a declarat  Milan Đukić, PR Manager la Nordeus. “Concursul reprezintă o oportunitate excelentă pentru cei care își doresc să lucreze în industria de gaming, însă nu cunosc mediul de lucru. Pe de altă parte, concursul oferă posibilitatea dezvoltatorilor cu experiență să își pună la încercare abilitățile în cadrul unui proiect extrem de dinamic. Toți participanții vor avea șansa să își demonstreze creativitatea și să câștige premii tentante, însă mai presus de toate, să se distreze.”

Premiile vor fi acordate celor mai bune trei echipe pe baza următoarelor criterii: prezentare multimedia, complexitate tehnică și gameplay. Cei care nu pot ajunge la Hackathon-ul Nordeus vor putea urmări competiția online prin intermediul unei transmisiuni video online dedicate și a update-urilor permanente de pe pagina web a organizatorului. Jocurile dezvoltate în timpul evenimentului vor putea fi descărcate după terminarea acestuia de pe aceeași pagină web. Jucătorii vor putea vota la rândul lor proiectul preferat, realizatorii acestuia câștigând un premiu special.

Pentru înscrieri și mai multe informații despre concurs vizitați pagina www.nordeushackathon.com sau trimiteți întrebările pe adresa de e-mail hackathon@nordeus.com.