13 iul. 2014 | 10:00

Sclavie modernă în fabricile furnizorilor Samsung?

ACTUALITATE
Sclavie modernă în fabricile furnizorilor Samsung?

O organizaţie americană susține că are dovezi cum că furnizorii Samsung ar exploata copiii în fabricile sale. 

Samsung angajare copii exploatare fabrici

Este foarte greu să demonstrezi utilizarea de minori într-o fabrică asiatică, în contextul în care de multe ori se minte în formalităţile de angajare.  Este şi mai greu când vine vorba de ţinerea respectivelor persoane în uzină pentru mai mult de opt ore fără nici un fel de compensare financiară.

Cu toate acestea, Child Labor Watch, o organizaţie non-guvernamentală cu sediul la New York, a afirmat într-un studiu recent că furnizorii Samsung, în centrele lor de producţie din China, angajează copii cu bună ştiinţă. Mai mult decât atât, partea de exploatare intră în ecuaţie când respectivii copii sunt ţinuţi 11 ore la muncă fără a fi plătiţi ore suplimentare.

Tocmai pentru că este dificl, dacă nu imposibil, să demonstrezi acele practici, Samsung neagă cu vehemenţă acuzele. Pentru că pot avea însă repercusiuni foarte grave asupra parteneriatelor de distribuţe obţinute în SUA, vizavi de acele dezvăluiri, gigantul sud coreean promite că va cerceta urgent dacă este vreo urmă de adevăr în respectivele acuze.

Actualizare ulterioară: Declarație oficială de la Samsung

Samsung Electronics a demarat o investigație în legătură cu Dongguan Shinyang Electronics Co. Ltd., unul dintre furnizorii săi, imediat ce a luat cunoștință de acuzațiile aduse pe 10 iulie de China Labor Watch, conform cărora furnizorul exploatează copii.

În urma investigației au fost găsite dovezi ale unei presupuse exploatări a copiilor pe platforma de producție, astfel că Samsung a decis să suspende temporar colaborarea cu fabrica în cauză. Decizia a fost luată în conformitate cu politica Samsung de toleranță zero față de exploatarea copiilor.

Din păcate, acuzațiile au apărut în ciuda eforturilor făcute de Samsung pentru a preîntâmpina exploatarea copiilor pe platformele furnizorilor săi. Ca parte a angajamentului de luptă împotriva exploatării copiilor, Samsung efectuează inspecții de rutină la furnizorii săi din China pentru a se asigura că aceștia respectă angajamentul, oferindu-le  tot sprijinul necesar.

În cazul Dongguan Shinyang Electronics, începând cu 2013, Samsung a efectuat trei audituri, cel mai recent finalizându-se pe 25 iunie 2014. În timpul acestor vizite nu a fost identificat niciun caz de exploatare a copiilor.

Cu toate acestea, în timpul investigației derulate ca urmare a acuzațiilor aduse de China Labor Watch, Samsung a găsit dovezi ale unui proces ilegal de angajare ce a avut loc pe 25 iunie. Acest caz este investigat și de autoritățile chineze.

Dacă în urma investigațiilor se dovedește că furnizorul a angajat, într-adevăr, minori în mod ilegal, Samsung va rezilia definitiv contractul de colaborare, în conformitate cu angajamentul său de toleranță zero față de exploatarea copiilor.

Mai mult, Samsung va adopta un proces de angajare mai strict nu doar pe platformele proprii de producție, ci și ale furnizorilor, pentru a preîntâmpina apariția unor astfel de cazuri.

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele