Nexus 6 și cele mai importante trei motive pentru care l-ai cumpăra
Nexus 6 a ajuns la noi pentru review. Mâine, apare review-ul, dar înainte am decis că e cazul să scoatem în față motivele esențiale pentru care l-ai vrea.
Nexus 6 are un ecran de 6 inci și este la limita dintre un phablet și o tabletă de 7 inci. Are poate cel mai bun hardware pe care ți l-ai dori, cu un procesor Qualcomm Snapdragon 805 cu patru nuclee la 2,7GHz, o memorie RAM de 3GB și spațiu de stocare de 32 sau 64GB. Camera foto este de 13 megapixeli și are stabilizare optică. Bateria este de 3.220 mAh, iar ecranul completează acest dispozitiv cu o rezoluție Quad HD de 2.560×1.440 pixeli.
Ce vezi mai sus e doar întregul fizic, dar când vine vorba de un astfel de smartphone, care devine flagship pentru o companie, experiența de utilizare e mult mai importantă. Am ales câteva motive pentru care ai dori și ai cumpăra acest telefon, dar există și un minus. Le detaliez mai jos pe toate.
Nexus 6 și Android 5.0 Lollipop în toată splendoarea sa
Ei bine, Android 5.0 Lollipop nu e doar pentru Nexus 6, dar pe el parcă se simte cel mai bine. Animațiile pe care Google le-a creat se desfășoară perfect pe acest smartphone și îmbunătățesc experiența de utilizare. Hardware-ul foarte bun face ca totul să ruleze fără probleme și orice tranziție, fie că este între aplicații, fie că este în aplicații, este la fel de plăcută ca în iOS 8 pe iPhone 6 și asta spune multe despre maturitatea la care a ajuns Android.
Marele avantaj al Nexus 6 e fix Android stock și dacă apreciezi așa ceva, atunci acesta e smartphone-ul de ales. Am petrecut în timpul în care am testat acest telefon o parte semnificativă din timp încercând să descopăr toate animațiile și toate noutățile la nivel vizual. Ai un meniu în care ceva iese de undeva și te ghidează natural spre butoane și meniuri. O fereastră care se închide într-un colț are propria semnificație, cum lansarea camerei foto din ecranul de stand-by se face cu o animație proprie. Funcțiile de bază din Android sunt mult mai utile implementate în Material Design.
Nexus 6 și calitatea construcției
Mi-a plăcut anul trecut Motorola Moto X, un smartphone realizat așa cum trebuie – nici prea mare, nici prea mic, dar care funcționează și pe care îl folosești fără să te încurce. Anul acesta dispozitivul a fost actualizat cu Moto X cu ecran mai mare și o ramă de metal care să țină componentele într-un cadru mai rezistent. Nexus 6 este construit pe acel șasiu, cu marginea de jos mai îngustă și cu baza mai subțire decât zona camerei, iar per total este un dispozitiv care se simte robust.
Dintre toate dispozitivele Nexus de până acum, Motorola a reușit să livreze cea mai bună construcție într-un design plăcut. Am găsit Nexus 5 drept un dispozitiv urât, Nexus 4 cu al său spate de sticlă aluneca ușor pe diverse suprafețe, Galaxy Nexus era inutil de curbat, iar Nexus S părea mai mult o jucărie decât un telefon de luat în seamă. Nexus One a fost un dispozitiv de lăudat, cu un design bun și o construcție bună, dar tras în spate de ecranul care nu reacționa bine la multitouch.
De cât spațiu pentru explorare ai nevoie?
Nexus 6 și componenta multimedia merg mână-n mână
Toate dispozitivele Nexus de până acum au suferit din cauza lipsei unui difuzor pe măsura cerințelor oamenilor. Până la HTC One, difuzorul stereo părea un vis îndepărtat. Acum, așa ceva ajunge și pe Nexus și o face foarte bine. Sunetul nu este mai bun decât pe HTC One (M8), dar este foarte bun în comparație cu oricare alt smartphone cu Android, iOS sau Windows Phone. Completează acest sunet cu un ecran de 6 inci QHD și ai deja dispozitivul pe care să consumi tot conținutul multimedia pe care îl dorești.
Videoclipurile de pe YouTube sunt acum la rezoluții mai mari de full HD, iar sunetul și prin streaming e foarte bun. Fie că e vorba de muzică, fie că e vorba de video, Nexus 6 oferă cea mai bună dotare pentru consum multimedia de care vei avea parte fără încărcătura software adusă de companii precum LG, HTC sau Samsung.
Nexus 6 și marele minus
La propriu, Nexus 6 e mare. E atât de mare că nu știi dacă ar trebui să regândești orice piesă vestimentară ai pentru a-l purta în buzunar ori să începi să porți după tine un ghiozdan sau o geantă în care să îl ții. Pe cât de bun este ecranul la punctul de mai sus, pe atât de incomod devine când vorbim de portabilitate. E portabil, că doar nu e o tabletă de 10 inci, dar este portabil precum o paletă de ping pong de care poate nu ai nevoie mereu. Nu încape în majoritatea buzunarelor de la pantaloni și în puține buzunare de geacă stă lejer.
Apoi, este un real chin să încerci să scrii cu o singură mână pe acest telefon. De fapt, dacă ții la integritatea fizică a sa, mai bine spui „pas“ scrisului până ajungi să îl folosești cu ambele mâini. Android 5.0 Lollipop are tot felul de animații, dar nici un pic de suport pentru dispzitive cu ecran mai mare de 5 inci. La iPhone 6 ai un double tap pe butonul Home și ecranul „se trage“ mai jos pentru a-ți veni în întâmpinare. Dacă deja te-ai familiarizat cu phablet-urile și cu dimensiunilor lor, acest smartphone e pentru tine.
Sfatul Playtech: Dacă Nexus 6 nu e un dispozitiv pentru tine, poți încerca un phablet Samsung. Galaxy Note 4 are ecran de 5,7 inci și vine la pachet cu S Pen, un stylus care să te ajute în ceea ce faci cu un așa dispozitiv. E disponibil și în acest magazin. Revenind la telefoane, Nexus 5 e încă un dispozitiv foarte bun, a trecut la Android 5.0 Lollipop și costă doar 1.500 de lei.