NASA vrea opinia publică pentru noile costume spațiale
În 2012, NASA a realizat un prototip pentru un costum spațial care se numea Z1. Acum s-a ajuns la versiunea Z2, iar NASA cere opinia publicului pentru ordinea beculețelor de pe acesta.
Costumul spațial Z1, iar acum succesorul său Z2 au ca scop principal creșterea semnificativă a mobilității astronautului purtător. Noul costum vine cu un design funcțional, fiind rigid în partea superioară, și are o serie de îmbunătățiri importante pe care institutul le testează de mai bine de doi ani.
Toate trei variantele de costume spațiale dețin o poveste în spatele design-ului, pentru a îmbrăca mai frumos povestea, desigur. Biomimicry își trage inspirația din fauna oceanului, cu o piele reptiliană și lumini ce mimează calitățile luminicente ale unui anumit soi de pești. Technology se focalizează pe funcție și încorporează elemente ce ajută la mobilitate și panouri rezistente la abraziune pe piept. Trends in Society se bazează pe trendul de zi cu zi, axându-se mai mult pe design și pe confort. Cel puțin așa spun cei de la NASA.
NASA a dezvoltat un website de prezentare, unde oricine poate vota pentru unul dintre aceste costume spațiale. Eu aș fi preferat și o opțiune separată în care utilizatorul să poată crea un design propriu pentru a fi votat. Nu de dragul de a complica mai mult procesul, ci pentru că nu îmi place nici unul dintre cele trei costume spațiale.