28 oct. 2014 | 18:02

Motorola Droid Turbo e oficial și este telefonul cu o autonomie incredibilă

ACTUALITATE
Motorola Droid Turbo e oficial și este telefonul cu o autonomie incredibilă

Motorola Droid Turbo a fost lansat astăzi în Statele Unite ale Americii, iar bateria sa este pe cât de mare o prezentau zvonurile neoficiale de până acum. Autonomia, în concordanță, va fi imensă.

motorola droid turbo

Motorola Droid Turbo și versiunile sale: doar 32GB și 64GB de stocare, în trei nuanțe de culoare.

Motorola Droid Turbo este un smartphone cu o baterie imensă, de 3.900 mAh, iar compania a dotat acest smartphone și cu tehnologia Motorola Turbo Charge ca să îți poți încărca telefonul în 15 minute pentru o autonomie de până la 8 ore, scrie BGR. Autonomia ar trebui să ajungă la două zile fără probleme, conform companiei, iar în prezent Droid Turbo este telefonul cu cea mai bună promisiune în acest sens. Deși nu intră în categoria phablet, are o baterie mai mare decât Galaxy Note 4 sau Google Nexus 6.

Motorola Droid Turbo mai are un procesor Qualcomm Snapdragon 805 la o frecvență de funcționare de 2,7GHz, are un ecran de 5,2 inci QHD, adică 2.560 x 1.440 pixeli, și camera principală are 21 de megapixeli și este capabilă să filmeze 4K. Telefonul va fi disponibil exclusiv în rețeaua Verizon începând de la un preț de 200 de dolari cu abonament pe doi ani din data de 30 octombrie. Pentru 250 de dolari primești versiunea de 64GB.

Motorola Droid Turbo va fi lansat cu Android 4.4.4 KitKat, spre deosebire de Nexus 6 (fabricat tot de Motorola) pe care va debuta Android 5.0 Lollipop. Memoria RAM a acestui dispozitiv este de 3GB. Sistemul de operare, după cum și-a obișnuit Motorola fanii și utilizatorii, va avea funcții precum Moto Assist, Moto Actions și Touchless Control.

Când ajunge Motorola Droid Turbo și în alte rețele? Verizon are drepturi pe marca „Droid“, astfel că în alte rețele și în alte țări acest telefon va ajunge sub alt nume. Foarte probabil se va numi simplu Motorola Turbo sau Motorola Turbo X. În plus, Verizon are, de regulă, exclusivitate câteva luni înainte ca un producător să porteze telefonul și în alte rețele. Spre exemplu, Nokia Lumia Icon a fost Lumia 930 în exclusivitate pentru Verizon.

motorola droid turbo

droid turbo verizon

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele