10 iun. 2014 | 12:33

Microsoft pregătește un ceas inteligent și au apărut și primele detalii

ACTUALITATE
Microsoft pregătește un ceas inteligent și au apărut și primele detalii

Majoritea companiilor mari din lumea tehnologiei s-au arătat interesate de ceasurile inteligente. Au existat numeroase zvonuri privind un ceas Surface, de la Microsoft, dar acum avem și primele detalii semi-oficiale. 

surface watcj

 

Potrivit BGR, dispozitivul va fi compatibil atât cu telefoanele cu Android, cât și cu cele cu iOS, însă nu se știe exact când va fi lansat.

Informațiile vin de la o persoană din cadrul Microsoft care a testat un prototip al smartwatch-ului. Designul nu va fi unul inedit, ci va fi asemănător cu cel al Gear Fit, de la Samsung, sau Fitbit One. ”Nu se aseamănă cu un ceas obișnuit și nu va semăna cu Pebble, sau cu ceasul pe care Google a prezentat Android Wear”, a scris acesta. Display-ul este plat, însă partea interioară se mulează pe mână.

Surface Watch va avea o interfață similară celei Metro, cu iconițe plate ca cele de pe Windows 8 sau Windows Phone, și conexiunea cu telefoanele se va realiza prin Bluetooth. Ceasul va putea fi legat și de PC-uri cu Windows sau de Mac-uri, dar și de consola Xbox One.

Ceasul inteligent avea numeroși senzori, printre care și un monitor de ritm cardiac, un accelerometru, giroscop și GPS. Deocamdată nu se știe când sau dacă ceasul va fi lansat, însă are potențialul de a fi un produs interesant.