13 mart. 2014 | 09:52

Lansarea Titanfall a fost încununată de… probleme, cauzate de Microsoft

ACTUALITATE
Lansarea Titanfall a fost încununată de... probleme, cauzate de Microsoft

Aş fi vrut să nu spun că ne-am obişnuit, dar se pare că lansarea și a altor jocuri cu o componentă online semnificativă nu poate fi lipsită fără probleme.

probleme microsoft ea titanfall-downtime

În trecutul recent, tot mai multe jocuri ancorate puternic în servicii online şi cloud computing au parte de probleme la lansare. Jocul SimCity, apărut anul trecut, este doar unul dintre cele care a reuşit să dezamăgească într-un mod barbar fanii francizei. Acum, a venit rândul Titanfall să ne supere, un joc care trebuia şi pe care Microsoft a mizat o creştere semnificativă a vânzărilor de console Xbox One.

Zilele trecute ar fi trebuit să aibă loc lansarea Titanfall, oficial. Din păcate, Xbox Live Core Services, serverele Microsoft de autentificare, au făcut mari probleme utilizatorilor care vroiau să intre în joc. Pe site-ul de monitorizare a funcţionlităţii lor, acestea erau trecute ca ,,Limited”, termen care în traducere liberă înseamnă că gamerii nu se puteau juca. Gigantul din Redmond nu s-a eschivat de la vină, afirmând într-un comunicat că serverele lor personale au întâmpinat câteva probleme şi nu este vina dezvoltatorului. De partea cealaltă a baricadei, atât distribuitor EA Games, cât şi oficialii Respawn Entertainment au spus același lucru. În mod evident, aceste afirmaţii nu au ţinut „de cald” utilizatorilor care nu au putut să se joace Titanfall nici de pe Xbox One, nici de pe PC.

Nemulțumirea a fost reprodusă în câteva etape pe contul oficial de Twitter al jocului. Regretabil este însă că tweet-uri precum ,,timpi de încărcare mai lungi ca de obicei” şi ,,s-ar putea să fie necesare mai multe tentative” de a intra în joc au fost şterse deja. Mulţi nici măcar nu au ajuns la ecranul de autentificare al jocului, ci s-au oprit la un mesaj sec de iniţializare – ,,Initializing”.

Între timp, o mare parte din probleme s-au rezolvat. Sunt curios să văd o statistică, în câteva zile, despre lansarea Titanfall , cu numărul celor care au încercat să-şi ceară banii înapoi pe joc.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele