Lansare iPhone 6 pe 9 septembrie
Potrivit noilor informații apărute pe piață, iPhone 6 va fi lansat pe 9 septembrie, în cadrul unui eveniment în care am putea vedea pentru prima oară telefoane mai mari de 4 inci în curtea Apple.
Site-ul Re/Code, specializat în informații despre Apple și care nu se înșală prea des, a publicat un articol în care citează o sursă internă, care a confirmat că evenimentul Apple va fi pe 9 septembrie. Probabil, anunțul oficial va fi făcut spre finalul lunii, așa cum ne-a obișnuit compania din Cupertino.
Majoritatea specialiștilor din industrie vorbesc de faptul că iPhone va avea diferite dimensiuni. O variantă a actualului 5s se va păstra, dar Apple va crește dimensiunea ecranului la 4,7 inci și 5,5 inci. Precomenzile pentru iPhone 6 vor începe să fie făcute în Statele Unite de pe 12 septembrie, iar iOS 8, noul sistem de operare al companiei va fi lansat pe 17 septembrie, cu două zile înainte ca toate telefoanele să ajungă în magazine.
La ce să ne așteptăm?
Prima variantă a telefonului are o diagonală de 4,7 inci, în timp ce a doua face saltul până la 5,5 inci. Vizavi de versiunea mai mare, nu au trecut decât câteva zile de când am aflat că s-ar putea să fie prima lansată cu o cantitate generoasă de memorie de 128GB.
De asemenea, ecranul ar putea fi făcut din cristal de safir. Cât de rezistent e acesta? A testat Marques Brownlee, care a descoperit ce poate distruge ecranul viitoarelor iPhone-uri.
Brownlee a încercat să folosească șmirghel pe ecran (cu duritate de 7 și de 8) pentru a vedea cât de rezistent este, de fapt, ecranul iPhone 6. Rezultatul? Panoul s-a zgâriat.
Ca rezoluţii posibile, pentru ambele panouri se vehiculează fie Full HD – 1920 x 1080 de pixeli, fie 2272 x 1280 pixeli. Deşi s-a zvonit în trecut că achiziţia unei fabrici de cristal safir s-ar reflecta în astfel de panouri pentru iPhone 6, respectiva informaţie nu se confirmă acum. În schimb, aflăm că se vor folosi ecrane de tip IGZO (indium gallium zinc oxide), în defavoarea celor de tip LTPS (low-temperature polysilicon) folosite în generaţiile anterioare ale telefoanelor Apple. Aparent, procesorul va fi un A8 de frecvenţă necunoscută pe 64 de biţi, ajutat de o cantitate de 2GB de memorie RAM. Camerele vor rămâne neschimbate, de 8 şi 3,2 megapixeli, pe spatele şi faţa aparatului. O schimbare care s-ar putea să-i încânte pe cei care îşi folosesc intens iPhone-ul se leagă de o nouă capacitate de 128 de GB sub care va fi oferit terminalul.
În privința iOS 8, puteți vedea un preview în videoclipul de mai jos