iPunch, mănușile de luptă inteligente [VIDEO]
Până acum am văzut ceasuri inteligente, brățări inteligente și chiar și haine inteligente. Nu ar trebui să ne mai mire faptul că echipamentul sportiv devine și el inteligent. Mănușile de luptă iPunch sunt exemplul perfect, potrivit Mashable.
Mănușile iPunch sunt ”primele mănuși de luptă inteligente”, după cum se arată pe pagina de Indiegogo a proiectului. Creatorii încearcă să strângă suma 75.000 de dolari pentru a le scoate pe piață.
Conceptul a fost gândit de Stephen Cains, CEO-ul startupului Responsive Sports, care practică box, Muay Thai și MMA de 16 ani. ”Îmi petreceam mult timp antrenându-mă, însă nu puteam să îmi îmbunătățesc tacticile și nu îmi dădeam seama de ce. Mi-am dotat mănușile cu senzori și m-am dus la sală și toată lumea a vrut să le încerce”, a declarat acesta.
”Este foarte dificil să determini care este cea mai puternică lovitură a ta fără să ai acces la informații”, a mai zis Cains.
Fiecare mănușă iPunch este dotată cu doi senzori. Unul măsoară cât de puternic a fost impactul, iar celălalt, un senzor de mișcare, măsoară viteza și forța aplicată. Gadgeturile se conectează cu o aplicație care dispune și de alte funcții.
”Antrenorul iPunch îți dă indicații audio. Pe măsură ce devii mai bun, și instrucțiunile devin mai grele, pentru a te provoca. Este o modalitate distractivă prin care luptătorii pot lucra la aptitudinile lor”, explică Cains.
O altă funcție se numește Test of Strength (trad. Testul puterii) și compară rezultatele tale cu ale altor pugiliști, prin intermediul aplicației. Participanții au trei șanse de a da o lovitură cât mai puternică, iar rezultatele cele mai bune sunt afișate într-un top.
Bateriile iPunch rezistă aproximativ 15 ore și pot fi reîncărcate prin intermediul unui port USB. Deocamdată, proiectul a strâns numai 6.000 de dolari, însă mai are la dispoziție 25 de zile pentru a ajunge la suma de 75.000 de dolari. Mănușile vor costa 139 de dolari.