De ce iPhone 6 va fi cel mai dorit telefon și Galaxy Alpha nu schimbă cu nimic asta
În septembrie, Apple lansează iPhone 6. Tot atunci, Samsung lansează Galaxy Alpha, un telefon construit un pic altfel față de toate de până acum. În zgomotul canibalizării pieței Android, Apple a rămas aceeași companie de interes. Samsung nu, nici alții.
În urmă cu șapte ani, conceptul de smartphone modern era definit de Apple. Între timp, companii precum Samsung, Lenovo sau Huawei au început să se remarce și să producă milioane de telefoane și miliarde de dolari. Totuși, Samsung pare o companie epuizată și care cu greu se poate preface într-una capabilă pentru noile tendințe și noile gusturi. Produce telefoane din același plastic prost ca în 2010 și nu e nimic inovator la asta. Produce zeci de modele, care ajung uitate până și de companie.
Află și: Samsung Galaxy Alpha, oficial: smartphone premium contra iPhone 6
Are și plasticul avantajele sale, produci mai repede și mai ieftin, dar nici Samsung, nici Apple (cu iPhone 5c) nu îl folosesc prea bine. Policarbonatul utilizat de Nokia, OnePlus sau HTC (cândva) este străin Samsung. Acum, va pune pe piață Alpha, un iPhone 5 mai subțire, mai înalt și mai Android, dar nu vinde același pachet de beneficii ca un iPhone: actualizare rapidă a OS-ului, simbol al statutului, calitatea construcției și design.
Xiaomi a învațat ce le place utilizatorilor și livrează la un preț mai mic
N-am avut niciodată o problemă cu telefoanele din plastic, dar nu toate se „nasc“ egale. Cele mai multe au un design urât și se simt ieftine chiar și pentru cele câteva sute de dolari pe care le cer producătorii pentru ele. OnePlus cere puțin peste 300 de dolari pe telefonul său și este tehnic la fel de puternic ca alte flagship-uri de pe piață. La fel și Xiaomi Mi4. Cât costă software-ul Samsung? Prea puțin (sau deloc, în termeni de utilitate) ca telefonul său să fie cu prețul peste HTC One (M8), spre exemplu. HTC a început să vândă stil, cum face Apple, pe când Samsung se chinuie de vreo cinci ani să facă software dezirabil. A eșuat lamentabil cu produse ca S Voice, Galaxy Apps, S Translator etc. Practic, alternative la aplicațiile Google, când nu i-a cerut nimeni așa ceva. Caută independență de Google, dar eșuează.
Descoperă și povestea OnePlus One, prezentată de unul dintre directori
LG se bate în aceeași zonă cu Samsung: telefon din plastic și software propriu, dar a încercat o diferențiere prin design (butoane pe spate), parțial prin hardware și, mai ales, prin preț. China crește prin niște producători foarte buni, telefoane asemenea și preț mic. Mai au lipsuri la actualizarea sistemului de operare, cei ca LG, Samsung și HTC se descurcă rezonabil. Niciunul însă ca Apple, dar aici e altă chestiune.
Oricât de mare e liderul de piață tot poate să pice
Unde e justificarea prețului? Nu există așa ceva, ci doar înfumurarea liderului. Acest tipar nu e nou. În vremea în care Apple lansa iPhone 3G, pornind actualul ciclu cu upgrade la doi ani, și Google găsea mai mulți parteneri pentru Android, Nokia insista, stupid, cu Nokia N97, N97 mini, telefoane cu tastatură QWERTY fizică, sperând că lumea va turna în continuare bani în marca sa. Nu s-a întâmplat. A ajuns o divizie foarte bună a Microsoft și lansează telefoane competitive.
Galaxy Alpha e cel mult o primă încercare reușită. E din metal, parțial, e mai mic (ecran de 4,7 inci) și poate fi o alternativă serioasă la iPhone. Dacă acesta e începutul unei noi game și strategii Samsung, ceva mai pregătite pentru valul chinez, atunci este un smartphone alpha. Altfel, este omega țeapă.
O prezentare pentru Galaxy Alpha, înainte de lansarea pe piață