Samsung Galaxy Note 4 – Creatorii phabletului tocmai l-au făcut pe cel mai bun [REVIEW]
Samsung Galaxy Note 4 a stat cu mine o săptămână. O săptămână am folosit o aproape paletă de ping pong și, pentru prima dată, mi-a plăcut.
În săptămâna cu Samsung Galaxy Note 4 am început cu stângul. L-am lăsat la redacție în prima zi și în a doua abia l-am configurat, am făcut câteva poze și i-am pipăit marginile. Sunt din metal anul acesta. Apoi, mi-am pus cartela SIM în el și a devenit telefonul de minut cu minut. Am trecut de la Samsung Galaxy S4 la Samsung Galaxy Note 4 și pot spune că a fost precum coborâtul din căruță direct în Concorde.
Preț: Costă puțin peste 3.000 de lei în oferta acestui magazin online. Versiunea neagră de Galaxy Note 4 este în această ofertă, tot cu 32GB de stocare.
Galaxy Note 4 – Introducere
Samsung Galaxy Note 4 este cu un pas în fața Galaxy S5, cum toate Note-urile au fost puțin mai bune decât telefoanele pe care Samsung le avea în anul respectiv. Totuși, Galaxy Note 4 reprezintă cea mai mare schimbare pe care compania a făcut-o de când produce smartphone-uri: un design nou, folosind materiale mai bune. Deși nu mi-am cumpărat până acum niciun telefon judecând după materialele folosite în carcasa sa, iPhone 6, HTC One (M8) și acum Note 4 m-au răsfățat. Apreciez în continuare policarbonatul utilizat de Nokia, dar metalul are atuurile sale.
Galaxy Note 4 are un șasiu din metal și un capac din plastic pe spate. Sunt oameni care urăsc combinația asta, dar acel plastic e mult mai aderent decât ar fi metalul, deși arată bine doar pe negru. Ecranul de sticlă este puțin curbat spre margini, un element de un nu prea mare ajutor, din moment ce se oprește brusc în metal. La iPhone 6, Lumia 930 sau chiar Nexus 4 e mult mai bine gândită curbarea. Totuși, este un element care nu te va deranja. Vei fi însă deranjat de spațiul dintre carcasă și ecran. Este vizibil și inegal, dar nu, nu poți băga un card în acel spațiu. Însă odată ce l-ai sesizat îl vei vedea mereu.
[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Galaxy Note 4/”/]
Samsung Galaxy Note 4 are un ecran S-AMOLED de 5,7 inci QHD (2.560 x 1.440 pixeli) și este unul dintre cele mai bune de pe piață. De la culori și densitatea pixelilor la răspunsul tactil și luminozitate este foarte bun. Nu am căutat niciodată pixelii pe un telefon, nici tu n-ar trebui să faci o manie din asta, dar se văd excepțional un text, o poză sau un joc cu o grafică bună pe ecranul Samsung. Samsung a mai adăugat pe lista dotărilor un procesor Qualcomm 805 cu patru nuclee sau un Exynos cu opt nuclee (acesta e fabricat de Samsung), 3GB de memorie RAM, un spațiu de stocare de 32GB (suportă microSD) și o cameră de 16 megapixeli care filmează 4K și focalizează foarte repede. Fiind un Note, dispui și de stylus (denumit S Pen) pentru care ai tot felul de funcționalități implementate de Samsung.
Dintre toate lucrurile de apreciat la Samsung Galaxy Note 4 voi alege camera și autonomia. Poți să-ți iei pulsul, nivelul de oxigen din sânge, poți să tai poze, să aduci adnotări pe documente și poze, ai S Pen pentru un control mai mare asupra textului scris de mână, ai găleți de gigahertzi și gigabaiți, dar utilizarea finală, de zi cu zi, s-ar putea să le omiți mai mereu. Autonomia este bună, iar versiunea Galaxy Note 4 cu procesor Exynos este și mai bun din acest punct de vedere.
Cu Qualcomm treci printr-o zi fără probleme, fără griji (asta nu înseamnă că mai ai energie pentru ziua următoare), iar cu modul Ultra Power Saving ajungi să prelungești cele 10 procente finale și 24 de ore, dacă te chinui (scoți fără probleme 6 ore din 10%). Apoi, camera are o stabilizare optică foarte bună, un mod HDR excelent și autofocalizare rapidă. Din nefericire, aplicația nu ține pasul (ex.: nu are control al expunerii, blocarea focalizării sau controlul fin pe care l-am văzut la Lumia Camera. Poate pe viitor.
Galaxy Note 4 – Puncte contra
Spațiul dintre carcasă și ecran este vizibil, deși nu atât de mare precum în pozele venite din China. Eu l-am remarcat deasupra ecranului și pe partea dreaptă, mai precis în colț. Presupun că este o problemă a primelor zeci de mii de unități produse.
Scannerul de amprente este la fel de prost ca pe Galaxy S5. Și ce îl trage cel mai mult în jos este existența iPhone 5s și iPhone 6 cu Touch ID care funcționează foarte bine. Am configurat scannerul și pe Galaxy Note 4, dar m-am lovit de aceleași lucruri ca la Galaxy S5, de la modul nepotrivit de a scana prin glisare pe senzor la necitirea corectă dacă treci prea repede, prea în stânga sau în dreapta sau prea puțin.
Interfața arată foarte bine, lucru pe care l-am observat și la Galaxy S5, dar încă sunt foarte multe aplicații Samsung inutile. Este ceea ce se numește bloatware și dacă suita pentru S Pen o înțeleg, nu văd rostul altora. Este modul Samsung de a împinge în față software pe care îl vor prea puțini oameni, dar cum este platforma sa își permite (nu, Samsung, tot nu vreau S Voice).
Galaxy Note 4 – Puncte pro
Galaxy Note 4 se simte ca un telefon de folosit, de luat cu tine și de pus la treabă. Construcția este foarte bună și am spus deja că vin de la un Galaxy S4, iar metalul acela îi conferă o anumită greutate, un anumit echilibru în folosire. Nici tehnic acest phablet nu este mai prejos.
Camera foto este foarte bună, de la modul HDR în timp real la focalizare și filmare (mostre foto și video sunt mai jos). Din nefericire aplicația mai trebuie dezvoltată, dar sunt alternative în Play Store. Hardware-ul este însă reușit, mai ales prin stabilizarea optică.
Ecranul este excepțional și este completat foarte bine de interfață, iar nivelurile de luminozitate sunt foarte bune. Spre exemplu, reduci la minimum și ai o experiență foarte bună pentru lectură.
Concluzie
Încă nu-mi plac telefoanele cu ecrane atât de mari, dar Samsung Galaxy Note 4 este primul phablet pe care l-aș lua în calcul. Nu mi-a plăcut Galaxy Note 2 și Note 3 a schimbat prea puține lucruri. Acesta este un pas în față mai important. Eu mi-aș cumpăra Galaxy Note 4 doar dacă ar veni în completarea unui telefon mai mic, dar sunt oameni pentru care va fi perfect. Dacă îl vei folosi pentru ceea ce un Note este – stylus, funcționalități de agendă, procesare foto, vizionare videoclipuri și filmare 4K – atunci este un dispozitiv foarte bun.
Am spus despre iPhone 6 că nu este perfect, dar este cel mai bun smartphone și încă sunt de acord cu acea afirmație. Despre Samsung Galaxy Note 4 voi spune că este cel mai bun phablet și dă sens ecranului mai mare.
Am primit phabletul spre review de la QuickMobile.
Samsung Galaxy Note 4 comparat cu Samsung Galaxy Alpha.