06 mart. 2014 | 12:35

Cum reacţionează copiii la telefoane fixe cu disc? [VIDEO]

TEHNOLOGIE
Cum reacţionează copiii la telefoane fixe cu disc? [VIDEO]

În cazul în care v-aţi dorit vreodată să vă simţiţi bătrâni, urmăriţi acest clip care surprinde reacţia copiilor la fixe cu disc.

În urmă cu aproximativ 20 de ani, telefoanele fixe cu disc nu numai că erau în casele celor mai mulţi dintre noi, dar puteau fi întâlnite şi la fiecare colţ de stradă. Singura diferenţă între cele două situaţii era că cele de pe stradă necesitau monede pentru iniţierea unui apel telefonic.

Cu toate că vechile telefoane fixe mai pot fi văzute câteodată în filme sau documentare, în mod evident, există deja o generaţie de tineri care nu ştiu cum se utilizează. În plus, nu înţeleg limitările acelui dispozitiv. Printr-un format similar cu vechea emisiune ,,Copiii spun lucruri trăznite!’’, cei de la TheFineBros au făcut un studiu pe ani având în vedere un telefon precum cel de mai sus. Scopul evident a fost obținerea de reacţii interesante.

Astfel, aflăm că prea puţini tineri mai înţeleg conceptul de ton la telefon, de ton ocupat sau de faptul că formarea unei singure cifre dintr-un număr de telefon putea dura până la 5 secunde în unele cazuri. Cea mai mare surpriză au avut-o cei intervievaţi când au aflat că a fost o perioadă în care exista o diferenţă de tarif atunci când sunai în acelaşi oraş sau în afara lui.

Trecând peste faptul că acest scurt metraj de câteva minute este incredibil de amuzant, cu cât râdeţi mai tare, cu atât vă veţi da seama că aţi îmbătrânit mai mult ;). Vizionare plăcută!

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele