15 dec. 2014 | 14:38

Cum au făcut chinezii cel mai subțire telefon din lume. Povestea ingineriei din Vivo X5 Max

ACTUALITATE
Cum au făcut chinezii cel mai subțire telefon din lume. Povestea ingineriei din Vivo X5 Max

Vivo X5 Max are toate șansele să încheie anul cu titlul de „cel mai subțire telefon din lume“. A avut rivali, dar niciunul ca el. Iată cum arată în interior acest smartphone.

vivo x5 max 4

Vivo X5 Max vine să culeagă laurii subțirimii sale după modele precum Gionee Elife S5.1, ajuns în Românis sub numele Allview X2 Soul, și Oppo R5. Primul are 5,55 mm grosime, al doilea ajunge la 4,85 mm și Vivo X5 Max are doar 4,75 mm.  Mai nou, compania a vrut să arate cum de l-au făcut atât de subțire, așă că l-a demontat și l-a fotografiat pentru a-l prezenta lumii.

Are 4,75 mm grosime în cel mai gros punct și doar 3,98 mm în cel mai subțire. Per total, e telefonul „cât o foaie de hârtie“, dar nu duce lipsă de dotări bune. Vivo X5 Max are un ecran full HD Super AMOLED de 5,5 inci, un procesor octa core Qualcomm Snapdragon la 1,7GHz, respectiv 1GHz, 2GB de memorie RAM și 16GB spațiu de stocare la care se pot adăuga alți 128GB prin intermediul unui card microSD. Camera foto are 13 megapixeli și rulează Android 4.4.4 cu interfața Funtouch OS 2.0.

vivo x5 max 2

Vivo a „împins“ toate componentele spre margine și a reușit astfel să reducă dimensiunile. Un compromis a fost făcut și la baterie care deși e subțire, are doar 2.000 mAh. Placa de bază la care se conectează toate componentele are o grosime de doar 1,7mm, adică jumătate din cât are mufa pentru căști. Camera, similară celei de pe iPhone 6, iese puțin în afara carcasei, dar este un compromis acceptabil pentru cineva care vrea un telefon atât de subțire. Spre deosebire de Oppo R5, Vivo a introdus în X5 Max un jack pentru căști, scrie GSMArena.

vivo x5 max dezasamblat

În prezent, telefonul e disponibil pe piața din India la un preț de 525 de dolari, puțin cam scump față de modele lansate de companiile din China în acest an. Totuși, e clar că Vivo mizează tocmai pe acest factor al grosimii reduse ca să iasă în față.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele