Cum a ajuns un PlayStation 4 să coste 13.700 de dolari
Când banii nu sunt o problemă, poţi întotdeauna să cumperi un gadget normal, precum un PlayStation 4, cu carcasă din aur masiv.
La scurt timp după lansarea variantelor iniţiale de Xbox One şi PlayStation 4, de culoare neagră, cei de la Microsoft şi Sony au scos pe bandă ediţii limitate ale consolelor, cu variaţii de culoare mai mari sau mai mici. Cele mai recente astfel de iteraţii sunt de culoare albă şi arată incredibil de bine.
Dacă v-aţi plictisit însă de un strat de culoare suplimentar, există întotdeauna posibilitatea achiziţiei unei console dintr-un cu totul alt material. De această dată vorbim de o consolă PlayStation 4 realizată în proporţie semnificativă din aur masiv. Consola PS4 pe care o vedeţi în imaginea de mai sus este un astfel de produs şi a fost lansată recent în Dubai în cadrul unui magazin intitulat Jumbo Electronics. Nici măcar nu este vorba de un unicat, ci de o serie de console pe care le puteţi achiziţiona la preţul fabulos de 13.700 de dolari.
,,Suntem foarte încântaţi de lansarea celor mai unice şi valoroase console din lume, la Games14 de către Gatti. Disponibile atât pentru fanii Xbox şi PS4, materialele high-end şi detaliile exclusiviste ale consolelor din aur transformă acest produse în obiecte de colecţie grozave pentru gamerii pasionaţi de lux.” Gatti este bijutier italian şi din câte se pare, carcasa de aur roz a acestor console a fost realizată de el.
În trecut, primele console next-gen aurii au fost Xbox One lansate de comerciantul britanic Harrods. Pentru că atunci însă se vorbea doar de placat cu aur, preţul produsului final era de ,,doar” 9750 de dolari.