05 feb. 2014 | 13:35

Chromebox – ASUS lansează primul mini-desktop cu Chrome OS

ACTUALITATE
Chromebox - ASUS lansează primul mini-desktop cu Chrome OS

Deşi în ţara noastră adopţia nu a explodat, interesul pentru platforma Google a fost suficient de mare încât ASUS să anunţe primul Chromebox.

ASUS-Chromebox chrome os

-urile reprezintă cea mai comună gazdă pentru sistemul de operare derivat din Google Chrome. Cu toate acestea, ASUS încearcă o reţetă complet diferită cu primul lor Chromebox, similară mai degrabă cu un miniPC sau HTPC decât cu un desktop clasic.

Pe lângă SO-ul preinstalat, la interior, Chromebox-ul va veni implicit cu un procesor Intel Core de generaţia a patra, conectivitatea WiFi, patru porturi USB 3.0, Bluetooth 4.0 şi un cititor de SD-uri. Creaţia de mai sus va fi compatibilă atât cu monitoare obişnuite, folosind cele două porturi HDMI şi DisplayPort, cât şi cu display-uri 4K. Totul depinde de voi când vine vorba de perifericele pe care le veţi conecta la Chromebox, de la mouse şi tastatură până la monitoare.

La capitolul detalii, merită reţinut că acest sistem este incredibil de silenţios datorită lipsei unui ventilator. Implicit, vine cu 100GB de spaţiu pe Google Drive la care veţi avea acces gratuit pentru o perioadă de doi ani. La terminarea celor 24 de luni veţi fi nevoiţi să plătiţi accesul la ei.

Începând cu luna martie, mini sistemul celor de la ASUS va putea fi cumpărat la preţul de 179 dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele