Cel mai bun smartphone pe care îl poți cumpăra luna aceasta
Cel mai bun smartphone pentru octombrie pe care îl poți alege poate fi de la Samsung, LG sau Apple, în funcție de ce buget ai. Iată lista celor care merită acum o investiție.
Cel mai bun smartphone pentru octombrie ar putea fi un Nexus 5 sau un iPhone 6, depinde câți bani vrei să cheltui. Fie că este vorba despre sectorul high-end sau despre cel low-end, avem parte de noi modele lunar, modele care duc la o competiție și mai acerbă ceea ce e bine pentru utilizatori, că scad prețurile. Care sunt însă liderii acestor două categorii? În următoarele rânduri vă com prezenta șase dintre cele mai bune smartphone-uri care oferă cele mai bune performanțe în categoriile lor.
Cel mai bun smartphone sub 1.500 lei
Nokia Lumia 925 este atât pentru pasionații Windows Phone, cât și pentru cei interesați să facă poze excelente chiar și în condiții de luminozitate slabă. Lumia 925 este cel mai bun smartphone cu Windows Phone 8.1. Telefonul are 1GB de memorie RAM, 16GB spațiu de stocare și un procesor dual-core Snapdragon S4 de 1,5GHz. Ecranul de 4,5 inci are o rezoluție HD (1.280 x 768 pixeli), iar camera de 8 megapixeli garantează o calitate foarte bună a fotografiilor. Preț: 1.239 lei.
LG Nexus 5 este cel mai bun smartphone al celor de la Google și a fost creat în colaborarea cu LG. Ecranul are 4,95 inci la rezoluție full HD ascunde sub el un procesor quad-core Snapdragon 800 de 2,3 GHz alături de 2GB de memorie RAM și 16GB spațiu de stocare. Camera foto de pe Nexus 5 are 8 megapixeli. Preț: 1.400 lei.
Sony Xperia Z Ultra 4G are un ecran uriaș de 6,4 inci la rezoluție full HD și dacă în urmă cu doi ani ar fi trecut în categoria „phablets“, acum, pe măsură ce diagonalele au crescut, a devenit un „telefon“ numai bun de folosit. Sony Xperia Z Ultra 4G se înscrie pe lista de cel mai bun smartphone cu un procesor Snapdragon 800 de 2,2 GHz completat de 2GB memorie RAM, iar ca spațiu de stocare dispune de 16GB. Camera principală este una de 8 megapixeli. Preț: 1.400 lei.
Cel mai bun smartphone peste 1.500 lei
LG G3 este cel mai bun smartphone al momentului, dar și la un preț bun. G3 are un ecran de 5,5 inci QHD cu o rezoluție de 2.560 x 1.440 pixeli. Ecranul QHD nu este însă singurul lucru remarcabil la acest telefon. LG G3 dispune și de 2GB memorie RAM pe lângă procesorul Snapdragon 801. Spațiul de stocare se ridică la 16GB, iar camera foto de pe spate este una de 13 megapixeli cu focalizare prin laser. Preț: 1.950 lei.
Samsung Galaxy S5 este cel mai bun smartphone de la compania sud-coreeană pentru 2014 și, între timp, i-a mai scăzut și prețul. Galaxy S5 are o cameră de 16 MP cu sistem de focalizare prin detecție de fază și filmare 4K, mai are un procesor Snapdragon 801 la 2,5GHz, 2GB memorie RAM și 16GB spațiu intern de stocare (suportă și card microSD). Preț: 2.000 lei.
Nokia Lumia 930 este, în prezent, cel mai bun smartphone cu WP 8.1, și are o cameră PureView cu 20 MP. Ecranul de 5 inci are rezoluție full HD, procesorul este un Qualcomm Snapdragon 800 le 2,2 GHz, iar memoria RAM este de 2GB cu un spațiu de stocare de 32GB. Este disponibil în mai multe nuanțe de culoare. Preț: 2.200 lei.
Cel mai bun smartphone de la Apple
iPhone 6 este primul telefon de la Apple cu un ecran de 4,7 inci și de asemenea unul dintre primele două telefoane care beneficiază de procesorul dual-core A8 la frecvență de 1,4 GHz. iPhone 6 are 1GB de memorie RAM și 16GB spațiu de stocare, însă excelează la capitolul cameră foto cu un senzor 8 MP căreia doar cea de pe iPhone 6 Plus îi este superioară prin stabilizarea optică de imagine. Preț: 3.500 lei
Apple iPhone 5s este cel mai bun smartphone al Apple de anul trecut, dar suficient de bun chiar și în 2014. Are un ecran de 4 inci Retina, o cameră de 8 MP, 1GB de memorie RAM și 16GB spațiu de stocare. iPhone 5S a fost, de asemenea, telefonul pe care și-a făcut debutul procesorul A7 și coprocesorul de mișcare M7 dezvoltate de Apple. Preț: 2.400 lei.
Autor: Bogdan Cristea