Assassin’s Creed Unity te va plimba prin mai multe episoade istorice decât ai crede [VIDEO]
Prin noul trailer la Assassin’s Creed Unity ni se atrage atenţia asupra unei anomalii temporale ce ar putea avea loc în joc pentru a vă transfera prin mai multe epoci.
Până la această oră, toate informaţiile pe care le-am văzut legate de Assassin’s Creed Unity au făcut referire la perioada revoluţiei franceze din Paris. Un nou trailer însă, ne atrage atenţia asupra faptului că intriga acestui titlu vă fi mult mai complexă şi că de fapt nu veţi ajunge să vă învingeţi inamicii doar cu săbii, ci şi cu mitraliere sau alte automate.
În trailerul intitulat foarte sugestiv Time Anomaly iese la iveală un fel de călătorie în timp inadvertentă care vă duce în al doilea război mondial fără voia voastră. Acest transfer nu se va reflecta însă doar într-o schimbare de împrejurimi, ci şi în echipamentele pe care le veţi avea la îndemână. Până când va fi lansat jocul efectiv, nu vom înţelege exact modul în care acest episod al poveştii îşi va face loc în scenariul mult mai complex din Assassin’s Creed Unity. Nici măcar nu ştim la această oră dacă este vorba de o componentă a jocului din start sau acesta este doar un preview pentru un DLC ulterior.
La final, jocul pare unul atrăgător, iar acesta este scopul fiecărui dezvoltator, indiferent dacă este vorba de Ubisoft sau Rockstar Games. Data de lansare pentru Assassin’s Creed Unity a fost marcată ca fiind 11 noiembrie. Deci, dacă aţi rămas cu sufletul la gură după acest clip, nu va trebui să mai aşteptaţi mult pentru a afla deznodământul. Vizionare plăcută.