Studiu Kaspersky: Peste 50% din victimele fraudelor online raman pagubite
Procentul celor care isi recupereaza banii daca sunt victime ale fraudelor online nu este atat de mare precum ne asteptam. Un studiu Kaspersky confirma acest lucru.
Conform unui studiu Kaspersky, lucrurile nu arata bine pentru victimele fraudelor online.
Aproximativ 41% nu isi vor recupera niciodata sumele de bani pierdute prin aceste modalitati, cel putin aceasta este media declarata. Intre timp, 45% din cei pagubiti si-au recuperat banii, iar 14% doar o parte din ei. Legat de modul in care victimele au fost pagubite, studiul Kaspersky precizeaza ca 33% au pierdut banii in timpul operatiunii de check-out, adica momentul in care si-au introdus datele personale, si au facut-o cel mai probabil intr-o pagina nesecurizata sau care nu apartinea de vanzator. Mai putini (17%) sunt cei care au pierdut sume importante in timpul sesiunii de banking, cand datele lor au fost furate cu ajutorul programelor malware.
Asa cum ne putem astepta, majoritatea consumatorilor este de parere ca banca sau retailerul poarta responsabilitatea pentru pagubele suferite si pentru protectia datelor personale. 34& dintre respondenti au declarat ca nu iau nici un fel de masura atunci cand folosesc hotspot-urile WiFi publice, in timp ce 45% sunt de parere ca banca le va restitui banii pierduti. Nu cred ca e un concept gresit faptul ca banca ar trebui sa restituie banii in caz de furt sau frauda, pe de alta parte aceasta optiune de asigurare suplimentara vine de obicei separat si este contra cost. Acest studiu Kaspersky este disponibil complet la urmatoarea adresa.
Pana la urma, paza buna trece primejdia rea si ar trebui sa fim putin mai atenti. In cazul de fata, e bine sa evitam platile de pe retele WiFi – securizate sau nu, ele sunt tot un pericol. Recomandam sa efectuati aceste plati de pe sistemul de acasa sau de pe o conexiune mobila proprie, ori chiar de pe smartphone. De asemenea, o suita de securitate ar trebui sa intre la capitolul „consumabile” pentru PC. Chiar si o optiune gratuita si oricat de slaba este mai buna decat increderea oarba in sistemul de operare si faptul ca nu accesati site-uri problematice.