25 sept. 2013 | 06:58

Steve Ballmer are regrete: Vista a fost un pas inapoi pentru Microsoft

ACTUALITATE
Steve Ballmer are regrete: Vista a fost un pas inapoi pentru Microsoft

Steve Ballmer are regrete legate de faptul ca Windows Vista a distras atentia lui Microsoft de la segmentul de dispozitive si software pentru mobile.

Steve Ballmer Windows Vista

Intr-o sesiune de intrebari si raspunsuri de la Microsoft, Steve Ballmer a raspuns multor intrebari despre trecutul companiei si despre regretele sale in timp ce a fost la conducerea Microsoft. Pe primul loc pe acea lista se afla Windows Vista, iar Steve Ballmer a precizat ca regreta ca acest sistem de operare, care a fost un esec al companiei, le-a distras atentia la momentul respectiv de la Windows Mobile.

„Daca exista un lucru pe care il regret, este acela ca a existat o perioada de la inceputul anilor 2000 cand ne-am concentrat atat de tare pe ce am avut de facut in jurul lui Windows, platforma pentru sisteme PC, incat nu am putut redistribui talentele catre noile dispozitive mobile, smartphone-ul. Acela ar fi probabil lucrul pe care il regret cel mai mult, pentru ca timpul pe care l-am pierdut cu Windows Vista putea fi alocat altfel. Era poate mai bine pentru Windows si pentru noi sa ne fi axat de la momentul respectiv pe noile dispozitive mobile”, a afirmat Steve Ballmer.

Ballmer a refuzat sa comenteze legat de succesul lui Windows 8, chiar daca acesta a ajuns la numarul de vanzari facute de Vista, in mod normal nedorind sa puna in pericol produsul cu vreo declaratie necalculata. Oricine il va succede pe Ballmer va trebui sa corecteze startul mediocru al lui Microsoft in segmentul de mobile si va avea pe umeri sarcina de a aduce compania la rangul la care a fost acum cativa ani.