Smartwatch-ul Qualcomm Toq este in intarziere
Qualcomm este doar unul dintre producătorii care așteaptă să se îmbogățească de pe urma trendului smartwatch-ului. Toq, modelul acestora, trebuia să fie livrat în octombrie, însă nici în ziua de astăzi nu este pe piață.
Qualcomm Toq (se pronunță ”toc”) trebuia să fie livrat către magazine la sfărșitul lunii octombrie, însă până în momentul de față nu a ieșit din stadiul de producție. Compania speră să îl aibă gata până de sărbători, însă nu poate oferi garanții în acest sens.
”Ne așteptăm să producem câteva zeci de mii de bucăți din acest produs, și nu sute de mii. Un succes pentru noi îl reprezintă faptul că producătorii au fost încântați de idee și suntem în discuții cu multe alte companii. Qualcomm nu se va transforma într-o companie adresată consumatorului direct.” a precizat Rob Chandhok, președintele executiv Qualcomm.
Așadar, chiar dacă nu va avea inscripționat logo-ul Qualcomm, tehnologia din spatele acestui produs întârzie, și nici un producător, al căror nume nu au fost făcute publice, nu a ieșit până acum pe piață cu așa ceva. Qualcomm Toq promitea o conectivitate audio wireless deosebită, folosind standardul Bluetooth. Ceasul produs în colaborare cu ei va avea o pereche de căști, fiecare cu un tweeter și sun difuzor de joase dedicat.
Ceasul de asemenea promite să suporte încărcare wireless și să aibă o autonomie mult mai ridicată decât modelele actuale existente pe piață, tocmai prin folosirea tehnologiei WiPower LE, patentată de Qualcomm. Vom vedea în scurt timp dacă Qualcomm va reuși să aducă acest produs la timp pentru sărbatorile de iarnă.