Cum funcționează Black Friday și de unde vin reducerile?
Black Friday sau Vinerea Neagră, așa cum este folosit de unii retaileri din România care doresc să își pună și mai mult amprenta asupra acestei zile, implică atât timp, cât și, evident, bani.
Pentru a cunoaște mai bine acest fenomen de reduceri Black Friday, ar fi bine să știm cum funcționează aceste reduceri și ce implică un preț mai mic de achiziție al televizorului cu LED, de exemplu, pe care ați pus ochii cu câteva luni în urmă. Ei bine, reducerile sunt de mai multe feluri și le vom menționa aproape pe toate. Pe noi ne interesează însă cum are loc fenomenul în cadrul industriei de IT&C, iar aici părerile sunt împărțite. Ca să începem cu dreptul, trebuie să ținem cont de faptul că există două tipuri de canale pe care ajung produsele la noi în magazine.
1. Canalul Oficial este metoda prin care magazinele cu vechime și, implicit, cu vânzări mari își fac stocurile. Vorbim, de pildă, de Altex, Media Galaxy, Flanco, Emag și altele. Aici prețul cu care intră produsul este calculat în funcție de cât de mare este stocul achiziționat, cum de fapt e și normal. Legătura cu producătorul este directă, prin distribuitor, iar acest lucru implică existența unei garanții a produselor respective direct la fabrică.
2. Canalul Neoficial, așa cum alegem noi să îl denumim în acest articol, este metoda aleasă de unii comercianți, mai mici, care cumpără produsele la prima sau a doua mână (prin intermediari) direct din magazinele din afară. Acest lucru se întâmplă de obicei în cazul produselor de interes, iPad, iPhone, etc, aceste produse fiind vândute deseori la prețuri mult mai mari la noi în țară. Diferența de preț nu vine din taxe sau alte cheltuieli legale, ci din nevoia comerciantului de a scoate profit. Acel profit include, desigur, o marjă de defectare a produselor respective, pentru care ar fi destul de dificil să le trimiți înapoi în UK, așa că preferi să îi dai banii clientului în cazul unui ghinion.
Revenind la discuția de mai sus, comercianții mai mici achiziționează în mod frecvent o mare parte din produse de la distribuitori, însă sunt dezavantajați de stocul mic pe care îl cer, fiind nevoiți să plătească mai mult pentru același produs. În această situație, ei sunt oricum forțați să meargă pe un preț final mai mic. Automat, marja lor de profit scade semnificativ. Oricum, ei beneficiază încă de garanție la produse, direct la distribuitor.
Am simțit nevoia să precizez cele de mai sus pentru cei care nu știu cum functionează sistemul de reduceri Black Friday și pentru a evidenția și următoarele idei.
De unde vin marile reduceri Black Friday?
Un răspuns simplu este „de la producător”! Chiar cel care produce dispozitivele respective oferă aceste reduceri. Aici, desigur, fiecare comerciant își va negocia reducerile în funcție de ce stocuri poate muta în această zi. Aceste reduceri pot fi, în principal, de două feluri.
1. Se oferă reducerea direct de producător, pentru stocul existent de marfă – să zicem în valoare de 10-15% pentru un magazin mare.
2. Se folosesc bugetele de marketing pentru a plăti diferența de preț a stocurilor existente, ajungând astfel, în funcție de caz, la o reducere de preț similară.
3. Un al treilea val de reduceri Black Friday vine direct din marja de profit a magazinului, care renunță la o parte (atenție, o parte!) din profit, pentru a scădea și mai mult prețul acelui produs. Acum, să nu îi înțelegem greșit, chiar și pentru a ține site-ul în picioare și a face niște livrări este nevoie de bani. E normal să câștige și magazinul, chiar dacă per produs câștigă mai puțin, el va vinde mai multe produse.
Reduceri Black Friday fictive
Acestea sunt o mișcare mai puțin ”ortodoxă” a retailerilor și implică anumite creșteri de prețuri la produsele care vor ajunge în oferta de Black Friday 2013, înainte de eveniment. Pe acestea le cunoaștem cu toții – laptopuri, tablete, televizoare, care acum 2 săptămâni aveau un preț de, să zicem, 2500 lei, între timp ajung la 2800-2900 lei, iar de Black Friday au un preț ”promoțional” de 2300 lei sau poate și mai puțin. Este o practică care, chiar dacă nici un magazin nu o recunoaște, este destul de vizibilă.
Mulți utilizatori au raportat astfel de situații. Există și o cale prin care putem verifica prețul acestor produse, ne putem uita în magazinele participante. În primul rând, dacă ai pus ochii pe un produs, este imposibil să nu știi ce preț avea acum două sau trei săptămâni. De asemenea, poți arunca un ochi la alte site-uri sau pe comparatoarele de prețuri care vor afișa de la cel mai mare preț până la cel mai mic, fără să ia în calcul oferta de Black Friday.
Unii spun că pentru creșterea sau scăderea prețurilor se face vinovat și cursul valutar. Adevărat, dacă nu iei în calcul devalorizarea și te orientezi la o perioadă de un an, poate fi și acesta un factor de influențare. În câteva săptămâni, însă, diferența este insesizabilă, chiar și pentru produse cu un preț de peste 10.000 lei.
Nici un comerciant nu va afișa numărul de produse la ofertă, iar asta pentru că oferta conține produse noi care se vând ca pâinea caldâ, dar într-un număr foarte mic, și doar pentru a capta atenția clienților și a o îndrepta ulterior spre alte articole din portofoliu. Adevăratele super-reduceri Black Friday sunt puține și se termină repede, mult prea repede.
Online sau Offline?
Voi cum preferați să vă faceți cumpărăturile de Black Friday – online sau direct în magazin? Dacă știi ce vrei și îți dorești acele produse cât mai repede, probabil că ar fi mai indicat să mergi în magazin. Chiar și așa, sunt sigur că mulți dintre noi nu mai avem răbdarea de a sta la cozi infernale, așteptând poate și 30 de minute la casă, ca să nu mai vorbim de aglomerația creată în cazul ”ofertelor speciale” de genul primii 100 de clienți primesc nu știu ce lucru inutil pe gratis. Să fim serioși, lucrurile cu adevărat utile costă, iar cele de calitate costă și mai mult. Dacă vorbim de offline, atunci alegerea vă aparține. Dacă discutăm de online, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știți.
Online-ul rămâne, așadar, prima alegere pentru articole de IT&C și pentru electronice și electrocasnice. În offline, după cum am precizat și mai sus, pot merge mai toți cei care nu au anumite produse preferate sau care doresc să își achiziționeze haine sau încălțăminte. Pe de altă parte, pentru ultimul segment de articole sunt sigur că site-urile de îmbrăcăminte fac reduceri semnificative, iar aici marja de profit este mult mai mare decât în alte domenii.
Sfaturi
Primul lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este produsul. Dacă v-ați decis care este acesta, procesul de cumpărare este mult mai simplu, mai ales dacă nu sunteți tentați de sutele de bannere ce reflectă mesaje legate de reduceri Black Friday senzaționale la alte produse.
Al doilea lucru pe această listă este magazinul. Cumpărați de la magazinele în care aveți încredere, de la magazinele care au o politică de retur bine stabilită, precum și service-ul sau politica referitoare la garanții. Dacă este un produs la promoție de Black Friday, asta nu înseamnă că are doar 1 an sau 6 luni garanție, toate produsele trebuie să aibă minimim 2-3 ani garanție.
Pentru a nu rata o comandă, cel mai bine este să aveți un cont pe toate site-urile de pe care faceți comanda. Nu e vorba de o prioritizare, nu se pune problema că un client mai vechi are prioritate sau ceva asemănător. Pur și simplu este mai rapid să plasezi o comandă, adresa și datele personale fiind deja înscrise în formularul respectiv.
Dacă alegeți să plătiți direct cu cardul, trebuie să aveți la îndemână și un al doilea card. La noi în țară folosim cel mai mult VISA, așadar două carduri la două bănci diferite ar fi ideale. Este posibil să nu fiți atenți la sold sau să se facă niște retrageri automate din contul vostru și să nu puteți plăti produsul pe care vi l-ați dorit atât de mult.
Încercați să accesați site-urile de pe o conexiune fixă și nu de pe una mobilă. De asemenea, nu folosiți de nici un fel rețelele gratuite sau cele ale cafenelelor pentru a face plățile cu cardul. Nu sunt sigure, iar în perioada imediat următoare este imposibil ca infractorii cibernetici să nu stea și ei la vânătoare de PIN-uri. Conexiunea mobilă este sigură, probabil printre cele mai sigure, însă nu este stabilă și poate da erori.
Nu vă chinuiți să accesați prima pagină a site-ului magazinului online. De obicei, aceasta este cea mai accesată și este posibil să nu funcționeze. Căutați numele produsului în Google și numele site-ului respectiv, de ex: ”TV LED SONY emag” și accesați linkul produsului. Este mult mai probabil ca această pagină să funcționeze fără probleme.
F5-ul sau refresh-ul paginii repetat, la intervale foarte mici, nu face decât să îngreuneze situația și cel mai probabil să blocheze serverul pentru o scurtă perioadă de timp. Acesta este practic și motivul pentru care unele servere ”pică”, pentru că ele se opresc în mod automat pentru că nu fac față request-urilor multiple. Nu le oprește nimeni ca să își piardă lumea interesul și să se vândă stocul mai greu.
”Cine se trezește de dimineață, departe ajunge” este o vorbă destul de aplicabilă în acest caz. Multe din magazine își vor începe promoțiile la ora 00:00 și, cum la produsele cu reduceri mari există stocuri mici, e posibil ca acestea să fie cumpărate înainte de a se lumina de ziuă.
Sunt de evitat produsele despre care nu v-ați documentat în prealabil și care promit marea cu sarea. Produse precum tablete foarte ieftine care promit că rulează orice, laptopuri ieftine cu procesoare vechi de două, trei generații precum și altele. Este posibil ca magazinul în cauză să încerce să își lichideze și produse din stocuri foarte vechi, în speranța că unii cumpărători nu este atât de vigilenți în privința acestor reduceri Black Friday.
Sunt de luat în seamă și produsele cu prețuri mici, de genul accesorii, tastaturi , mouși etc, în ideea în care aveți la ce să le folosiți. De multe ori însă acestea ajung în cutiile originale, în vreun dulap, uitate de vreme, și constituie doar o investiție nerentabilă făcută doar de dragul de a cumpăra ceva. Acestea sunt de obicei și produse de ”umplutură” pentru a tenta utilizatorul să rămână mai mult pe site, poate este atras și de alte promoții mai mari.
Cam atât pentru moment. Dacă aveți nelămuriri legate de procesul de achiziție sau de anumite produse la reduceri Black Friday, lăsați un comentariu și vom încerca să vă răspundem cât mai repede posibil.