Chinezii, copiile de smartphone si alegerile consumatorului
Smartphone-urile se produc aproape in totalitate in China. In mare parte, chinezii au acces la tehnologia completa, detinand practic schemele acestor dispozitive.
Copiile dupa smartphone-uri sunt din ce in ce mai variate, desigur varful de gama al unui producator reprezinta cel mai copiat produs imediat dupa lansarea acestuia. O mare parte dintre acestia intra cu astfel de produse si pe piata europeana sau chiar pe piata americana si, spre mirarea multora, chiar au un succes deosebit. Pretul este unul dintre factorii cei mai importanti. Atunci cand ai un produs asemanator cu unul care costa 600 de euro, iar pretul final de vanzare pentru produsul tau abia daca atinge 200 euro, ai toate sansele sa ai un succes imediat.
Copiile dupa Samsung Galaxy S3 sunt foarte reusite, atat din punct de vedere al design-ului, cat si din cel al functionalitatii si performantelor. M-am jucat pret de cateva minute cu o serie de dispozitive si am realizat ca nu se poate observa diferenta la touchscreen sau la sistemul de operare. Android-ul fiind un produs gratuit, faciliteaza aceasta trecere produselor chinezesti, care pana acum incercau sa copieze iOS-ul sau Symbianul cu produsele lor. Am vazut chiar versiuni mai interesante si mai deosebite la capitolul design si functii decat chiar originalul produs de o companie de renume.
Toti, dar absolut toti producatorii care si-au prezentat produsele la MWC 2013 isi cauta distribuitori in Europa. Sunt dispusi sa isi vanda produsele la un pret de 100 de dolari (80 de euro, aproximativ), celor care se ofera sa cumpere mai mult de 2000 de bucati – asta este intr-un fel limita minima. Desigur ca pentru cantitati mai mari pretul poate scadea si mai mult. Ramane aici un adaos comercial ce poate ajunge si la 300%, oferind un profit sanatos celui care se implica intr-o astfel de afacere.
Un element important este garantia produselor. Nefiind vorba de producatori de renume ca Samsung, componentele nu sunt testate atat de bine si nu sunt atat de fiabile, nu sunt bine gandite ca ansamblu. Sunt destul de comune problemele cu acumulatorii de slaba calitate sau cu dispozitivele ce inceteaza sa mai functioneze dupa abia 2-3 saptamani de utilizare. Prin urmare, produsele arata foarte bine, se comporta exemplar, insa procesorul intern si toate componentele au o durata scurta de viata. Nimeni nu poate garanta pentru functionarea acestora, producatorul lor nu isi asuma raspunderea.
Mi s-a spus chiar direct la doua dintre standuri ca distribuitorul pentru Europa isi asuma toate conditiile de garantie, fabrica nu ofera posibilitatea de a schimba produsele in caz de defecte majore.
Per anasmblu, chiar daca acele telefoane chinezesti merita o privire, unele parca isi asteapta efectiv brand-ul pe ele, decizia este de partea utilizatorului final. Consumatorul trebuie sa se gandeasca daca va plati 100-150 de euro pe un astfel de dispozitiv sau va decide sa mearga pe produse romanesti, ceva mai scumpe, dar mai ieftine decat device-urile companiilor de renume, sau pdaca prefera produsele de brand, cu toate garantiile incluse.