CAT B15 – Un smartphone militar [+VIDEO]
Asa cum anuntam ieri, compania de bocanci Caterpillar a intrat pe piata smartphone-urilor cu CAT B15, un dispozitiv construit dupa standardele militare, conceput sa reziste unor temperaturi scazute, apei si prafului.
Aproape toti producatorii se lauda la Mobile World Congress cu dispozitive care mai de care mai performante, pe de alta parte unii dintre ei vor neaparat sa iasa in fata cu device-uri interesante si mai practice. CAT este o companie americana specializata pe echipamente de protectie industriale si nu numai, care a prezentat un smartphone construit dupa standarde militare.
CAT B15 este construit pe o platforma Jelly Bean, Android 4.1, are un procesor dual-core la 1 GHz, 1GB memorie RAM si un ecran de 4.3 inci. Ce este interesant la acesta e ca rezista la temperaturi intre -20 si +50 grade celsius, la cazaturi de la 1,8 m, sau cel putin asa specifica producatorul, carcasa fiind destul de solida. Display-ul este acoperit de un strat Gorilla Glass 2, fiind protejat destul de bine la zgarieturi si lovituri. Rezistenta la apa este destul de mare, putand sta in apa aporximativ 30 de minute, la o adancime de 1 metru. CAT B15 poate fi folosit atat de cei care lucreaza intr-un mediu mai deosebit cat si de cei care au o pasiune pentru drumetii. Am putea spune ca poate fi folosit chiar si de copii, mai ales ca este destul de usor, in pofida dimensiunii sale.
Oricum, ceva nu mi-a placut in mod deosebit: la interior este realizat tot din plastic, rezistenta in ansamblu a telefonului fiind pusa la indoiala de acest element.