ASUS si-a actualizat ultrabook-urile cu Zenbook UX301 si UX302
Deoarece configuratiile de invidiat nu mai sunt suficiente, ASUS vine cu upgrade-uri semnificative si de design la noile Zenbook UX301 si UX302.
In cadrul targului international de anul acesta de la Berlin, taiwanezii de la ASUS au profitat de ocazie pentru a-si actualiza seria de ultrabook-uri Zenbook UX300.
UX301 si UX302 sunt doua noi modele de ultraportabile cu un design impozant si un capac protejat cu Corning Gorilla Glass 3. Inspirate din Zenbook-urile de acum doi ani, noile sisteme reprezinta un upgrade semnificativ fata de ce vedeam in 2011. Au o rezistenta superioara la zgarieturi datorita tehnologiei Native Damage Resistance si vin cu aceeasi carcasa metalica care va arata la fel de frumos ca in prima zi, dar pentru o perioada de timp mult mai mare. In teorie, Gorilla Glass 3 este de trei ori mai rezistenta decat generatia anterioara si ofera o reducere cu 40% a zgarieturilor vizibile. Evident, doar in timp vom realiza ce inseamna aceste statistici in utilizarea de zi cu zi.
Ambele modele vin cu un ecran IPS de 13,3 inci cu o rezolutie Full HD, pot beneficia insa de un upgrade pana la 2560 x 1440 de pixeli, daca va permite bugetul. Panourile folosite sunt sensibile la atingere si sunt capabile sa diferentieze intre 10 atingeri simultane.
Partea de procesare este asigurata de cele mai noi procesoare Intel Haswell precum Core i7 – 4558U dual core cu un consum de 28W. In ceea ce priveste stocarea, puteti ajunge pana la o configuratie de SSD-uri in RAID0 de 512GB. Daca aveti nevoie de o putere grafica sporita, IGP-ul Intel Iris poate fi suplimentat cu un NVIDIA GeForce GT730M. Din ecuatie nu lipsesc Bluetooth 4.0, noul standard IEEE 802.11ac sau USB 3.0. Touchpad-urile sunt de dimensiuni generoase, iar tastatura in cazul fiecarui model este luminata. Sonorizarea in cazul noilor Zenbook UX301 si UX302 este asigurata de SonicMaster.
Pentru ca numele pretentioase pentru culori sunt la moda in aceasta toamna, fiecare configuratie poate fi achizitionata in Moonstone White sau Sapphire Blue.
Procesor | UX301: Intel Core i5-4200U / i7-4500U / i7-4558U UX302: Intel Core i5-4200U / i7-4500U |
Sistem de operare | Windows 8 / Windows 8 Pro |
Display | 13.3-inci LED cu multi-touch în 10 puncte UX301: 2560 x 1440 WQHD / 1920 x 1080 Full HD IPS UX302: 1920 x 1080 Full HD IPS |
Grafică | UX301: Intel HD Graphics 5100 UX302: Intel HD Graphics 4400 / NVIDIA GeForce GT 730M (2GB VRAM) |
Memorie | UX301: 4/8GB DDR3L (1600MHz) UX302: 2/4GB DDR3L (1600MHz) |
Stocare | UX301: SATA 3 SSD RAID0 până la 512GB UX302: hard disk 750GB cu SSD 16GB cache |
Conectivitate | UX301: 802.11ac (dual-band), Bluetooth 4.0, Mini DisplayPort, 2 x USB 3.0, Micro-HDMI 1.4, căști/mic 3.5mm, cititor SD UX302: 802.11ac (dual-band), Bluetooth 4.0, Mini DisplayPort, 3 x USB 3.0, HDMI 1.4, căști/mic 3.5mm, cititor SD |
Audio | Difuzoare stereo cu tehnologie audio ASUS SonicMaster Microfoane interne |
Baterie | Litiu polimer (50W) |
Dimensiuni &Greutate | UX301: 325 x 226 x 15.5mm, 1.38kg UX302: 325 x 226 x 17.2mm, 1.5kg |
Disponibile pana la sfarsitul acestui an si in Romania, in functie de configuratie, pretul poate sari la noile Zenbook-uri de la 5100 de lei pana la 10.000 lei.