26 nov. 2012 | 11:10

Implanturile de retina ar putea deveni mai eficiente

ACTUALITATE
Implanturile de retina ar putea deveni mai eficiente

Cu toate ca par lucruri simple, un grup de cercetatori specializati pe implanturi de retina abia acum si-au dat seama de un lucru. Destinate persoanelor fara vedere, implanturile de retina, pana de curand nu permiteau nevazatorilor sa interpreteze corect mediul ambiant.Implant ocular retina

Precum o limba straina pentru un copil, mediul inconjurator pentru un adult care vede pentru prima oara, necesita o perioada de acomodare foarte mare. Din acest motiv, semnele de circulatie sau alte mesaje scrise sunt de neinteles pentru primii beneficiari ai miraculoaselor implanturi de retina.

Odata cu dezvoltarea unei noi generatii de proteze oculare – Argus II, cercetatorii au reusit printr-o camera montata pe o pereche de ochelari, legata la nervii din interiorul ochiului, sa transmita imagini prin semnale electrice. Spre deosebire de incercarile anterioare, acelasi grup de cercatori, prin intermediul unui sistem computational au inlocuit perceptia literelor din fata ochilor cu literele echivalente din sistemul braille. Explicat intr-o lucrare foarte detaliata, sistemul inovativ le-a permis proaspetilor vazatori sa citeasca litere singulare cu o precizie de 89% si intre 60 si 80% grupuri formate din 2 pana la 4 litere. Cu toate ca acest sistem nu este la fel de rapid ca atunci cand un nevazator citeste texte in braille, cercetatorii sunt optimisti. Daca lucrurile merg bine ei spera sa atinga viteze de pana la 120 de litere pe minut.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele