09 nov. 2012 | 15:31

E-Boda Supreme IPS Dual Core X200 – Numele spune tot [REVIEW]

ACTUALITATE
E-Boda Supreme IPS Dual Core X200 - Numele spune tot [REVIEW]

EBODA X200 Browser

Dupa cum putem vedea cu totii tabletele sunt pe val si tot mai multi producatori se dueleaza pentru o particica din imensa felie a acestei piete. Asa se face ca pe langa brandurile puternice precum: Apple, Samsung sau Asus, si-au facut aparitia si alti producatori ceva mai mici care spera sa dea lovitura prin promovarea unor device-uri cu un raport performanta/pret cat mai bun.

Unul dintre producatorii locali de astfel de gadget-uri este E-Boda, companie romaneasca cunoscuta datorita DVD-Player-elor vandute in numar mare la noi pe piata. La ora actuala, in portofoliul firmei se regasesc mai multe tablete destul de accesibile, care si promit sa satisfaca nevoile utilizatorilor sensibili la pret.

Astazi vom analiza varful de gama si anume noua tableta E-Boda Supreme IPS Dual Core X200 si vom vedea daca si in ce masura va reusi sa ne impresioneze.

Design si calitatea materialelor/asamblarii:

Din punct de vedere al design-ului si al culorilor folosite, tableta E-Boda este cat se poate de simpla, fara artificii inutile. Fata este dominata clar de sticla display-ului si de o rama destul de lata de culoare neagra.

EBODA X200 apps

Spatele dispozitivului este dintr-un aluminiu de culoare gri inchis, care pare destul de rezistent si da senzatia unui produs robust. Dupa cum se poate observa si in poze, pe partea inferioara regasim senzorul camerei, difuzorul si informatiile cu privire la butoane, conectori precum si logo-ul firmei si numele tabletei.

Finisajele si designul nu creaza impresia unei tablete ieftine, dar nici a unui produs premium, ci mai degraba a unei tablete mid-range care arata destul de bine.

EBODA X200 conectica

Butoanele fizice sunt trei la numar si par destul de ciudat amplasate. Astfel daca privim tableta in modul landscape vom avea butonul de on/off sau deblocare a ecranului in partea dreapta jos, iar butonul back si cel pentru volum sunt situate pe muchia superioara tot spre dreapta. Oarecum interesant faptul ca butonul de volum pe langa ca este dublu, indeplineste 4 functii Volume Up/Menu si Volume down/Home, insa nu este si foarte intuitiv in utilizare.

Cat despre dimensiuni, Supreme X200 se incadreaza in linia tabletelor cu diagonale apropiate de 10 inci, avand 600 de grame si 243 x 190 x 11,7 mm

EBODA X200 spate

Display si camera:

Noua tableta E-Boda Supreme IPS Dual Core X200 se lauda dupa cum sugereaza si numele, cu un display IPS de 9,7 inci la 1024×768 pixeli, capacitiv muli-touch in 10 puncte. Dimensiunea generoasa combinata cu tehnologia panoului si cei aproximativ 132ppi, transforma tableta intr-un dispozitiv numai bun de navigat pe net, rasfoit colectia de poze, parcurgerea unor videoclipuri de pe YouTube si nu numai.

In teste, touch-screen-ul s-a comportat decent, reusind sa raspunda cu brio cerintelor nostre fie ca a fost vorba de scroll, selectii multiple, gaming, pinch to zoom si alte probe de maraton cu degetele pe suprafata sa.

EBODA X200 soft 11

Unghiurile de vizibilitate si contrastul sunt peste media tabletelor de buget, dar sticla extrem de reflexiva parca ne-a ciobit entuziasmul mai ales atunci cand am avut o sursa de lumina in apropiere (soare sau chiar becuri). Aici ar fi ajutat un senzor de lumina, dar din pacate acesta lipseste cu desavarsire, utilizatorul fiind nevoit sa isi seteze si reseteze singur nivelul de luminozitate al ecranului.

Daca display-ul ne-a lasat o impresie buna, nu acelasi lucru il putem spune si despre camera foto/video care nu exceleaza la nici un capitol. Asta pentru ca la cei 2 megapixeli atat imaginile cat si videoclipurile arata ca si cum ar fi fost capturate undeva intr-un trecut indepartat. Probabil ca nu foarte multi posesori de tablete pun accent pe camera, dar oricum nu veti mai avea nevoie de Instagram pentru a va modifica pozele.

EBODA X200 soft camera

Specificatii & Multimedia:

Daca aruncam o privire pe fisa de specificatii a tabletei E-Boda avem tot dreptul sa ne creem asteptari destul de mari cu privire la performantele multimedia ale acesteia. Asta pentru ca are sub capota cam tot ce-i trebuie pentru a ne distra atunci cand suntem pe drum sau chiar si intr-o dupa-amiaza ploioasa de toamna.
[table id=154 /]

Player-ul audio este extem de simplu si reuseste sa redea cam tot ce inseamna muzica. E adevarat ca ne-ar fi placut un difuzor extern ceva mai puternic, iar castile din pachet dau impresia ca se vor dezintegra odata cu scoaterea din punga, asa ca va sfatuim sa va orientati catre oricare altele. Sunetul intr-o pereche de casti serioase este acceptabil dar exceleaza mai mult la capitolul volum decat la fidelitate.

EBODA X200 soft 9

De cealalta parte, player-ul video este cat se poate de potent si marturisesc ca nu am reusit sa il pun prea mult in dificultate. Supreme X200 reuseste sa redea fara probleme chiar si MKV-uri Full HD de peste 15GB, iar prin conectarea la un monitor sau televizor extern puteti transforma tableta intr-un adevarat player mobil.

Videoclipurile online sunt si ele redate impecabil, unele chiar si in format HD. Pe YouTube am reusit sa rulam Full HD fara nici o problema, folosind browser-ul Opera.

EBODA X200 player video

Meniuri, conectivitate, memorie si baterie:

Supreme X200 ruleaza Android 4.0.4, o versiune cat se poate de curata, fara prea multe interventii din partea producatorului. Pentru moment nu este cunoscuta data la care vom putea instala si Android Jelly Bean, dar cei de la E-Boda promit ca vom avea parte de acest update in viitorul nu foarte indepartat.

Din punct de vedere al conectivitatii, tableta se lauda cu: Wi-Fi b/g/n, posibilitate conectare modem 3G (adaptor micro USB oferit in pachet), microUSB pentru conectarea la PC, a doua conexiune microUSB pentru conectarea device-urilor externe la tableta (Host), mini HDMI out, cititor de carduri microSD si mufa jack pentru casti sau boxe.

EBODA X200 soft setari

Memoria interna este de 8GB, dintre care utilizatorul poate folosi 6GB pentru fisiere proprii si 500MB pentru aplicatii. Partea interesanta este ca Supreme X200 suporta carduri microSD de pana la 32GB si E-Boda o livreaza cu un card de 8GB in pachet. Si mai interesant este faptul ca prin conectorul microUSB Host puteti conecta atat modemuri 3G dar si medii externe de stocare. In test ne-am jucat cu un hard extern de 1TB care a fost citit impecabil si de pe care am rulat fara probleme MKV-uri Full HD, poze si muzica. Cu alte cuvinte, la capitolul spatiu de stocare tableta indeplineste toate cerintele.

Bateria se lauda cu o capacitate impresionanta de 8000 mAh. Cat despre autonomie, tableta consuma destul de multa energie asa ca pentru un heavy user cel mai favorabil scenariu este cel specificat de producator adica de pana la 6 ore. La o utilizare medie (mai mult navigare pe Wi-Fi) probabil ca veti reusi sa atingeti si 10 ore fara conectarea la priza. Din pacate tableta nu se incarca prin USB si are nevoie de incarcatorul proprietar, ceea ce inseamna o grija in plus atunci cand plecati la drum.

EBODA X200 configuratie

Aplicaţii si Performanta:

Aplicatiile preinstalate sunt destul de putine si fac parte oarecum din strictul necesar regasit in Android Ice Cream Sandwich. Cu alte cuvinte daca vreti un browser mai potent, un player audio complex, un manager de fisiere sau un manipulator de documente va trebui sa va orientati catre Google Play. Toate aplicatiile si jocurile instalate din magazinul Google ruleaza impecabil si nu am intalnit probleme de compatibilitate cu platforma hardware.

EBODA X200 aplicatii de gaming

Din punct de vedere al performantelor inregistrate in testele sintetice, Supreme X200 se descurca destul de bine. Acesta reuseste sa depaseasca tablete si smartphone-uri mult mai scumpe. Cu alte cuvinte, plaforma hardware folosita este destul de bine optimizata si va face fata cerintelor atat in utilizarea de zi cu zi, cat si in scenarii ceva mai solicitante: jocuri complexe sau redarea de continut multimedia de pe medii externe si eventual pe un ecran ceva mai mare.

Concluzii:

Am ajuns si la finalul testarii. Cu ce parere am ramas? Ne-a placut noua tableta E-Boda Supreme IPS Dual Core X200? In primul rand numele este de-a dreptul gigantic si nu pot sa inteleg cum l-au ales. Probabil s-au gandit sa faca un rezumat al specificatiilor. Trecand peste acest aspect, tableta ne-a lasat o impresie placuta. Este usor ciudat faptul ca sistemul hardware pare intr-adevar destul de puternic, dar produsul ramane un pic in urma la capitolul software. Ne-ar fi placut ca sistemul de operare sa fie o idee mai optimizat, iar consumul de energie ceva mai bine gestionat. Desigur, aceste probleme ar putea fi mai mult ca sigur rezolvate printr-un update de software.

E-Boda Supreme IPS Dual Core X200

Cat despre feeling-ul general, Supreme X200 nu isi tradeaza pretul de 999 lei, decat daca va asteptati sa primiti la acesti bani un iPad 4. In ce masura recomandam noua tableta E-Boda? Ei bine daca va doriti un display IPS de aproape 10 inci, un procesor puternic si aveti un buget de pana in 1000 de lei, puteti sa aveti in vedere si aceasta varianta atunci cand porniti la cumparaturi. Cel mai important este sa apucati sa butonati jucaria inainte de a o cumpara, deoarece live veti putea sa va convingeti daca este sau nu gadget-ul potrivit pentru fiecare dintre voi.