H.A.W.X. 2: De ce cad MiG-urile, mon cher? De prea mult stres [Review]

“Ce vrei tu sa te faci cand vei creste mare?” Nu-mi mai amintesc ce am raspuns pe vremea aia, dar nu cred ca “aviator” a fost raspunsul. Spre deosebire de pustimea de azi, nu am avut in copilarie vreo experienta care sa aproximeze macar tot felul de experiente posibile, cum se intampla acum cu multe jocuri video. Asa ca pur si simplu habar n-aveam ce inseamna exact aviator si banuiesc ca raspunsul meu era mai aproape de chestii pe care le experimentasem deja, gen sofer de autobuz sau de taxi, sau doctor. Nu stiu cati pusti din ziua de azi vor sa devina capitani de nava spatiala, mercenari, ODST-isti sau alte asemenea modele pe care le propun jocurile video, dar macar au parte de experiente pe care generatia mea nu le-a avut.

Asa ca, daca vreun pusti va spune ca vrea sa devina pilot de vanatoare, nu m-ar mira daca a facut-o dupa ore bune de jucat H.A.W.X.. Cum nu ma mai mira de ce pica MiG-uri, si asta dupa o experienta care nici macar nu a fost cea a unui simulator, ci a unui shooter arcade. Din start trebuie precizat ca nu am jucat primul H.A.W.X., si nici nu ma prea dau in vant dupa jocuri cu lupte aeriene, asa ca Tom Clancy’s H.A.W.X. 2 mi-a oferit o experienta proaspata, pe care nu o pot relationa cu altceva si pe care ma voi stradui sa vi-o explic si voua in randurile ce urmeaza. Si nu va ascund ca mi-am dorit foarte mult sa-mi placa acest joc, care a fost produs integral in studiourile Ubisoft din Bucuresti.

Povestea celui mai puternic om din lume. Geoff Capes lucra de la 14 ani ca miner și agricultor ca să-și ajute familia

Ce salariu are un șofer STB în toamna lui 2024. Suma e departe de cea la care te-ai fi așteptat

Primul contact este realmente impresionant, elementele vizuale de gameplay aplicate peste peisaje facand foarte putin sens, pe de-o parte, dar si o promisiune ca, odata invatate comenzile si indicatorii de pe ecran, te asteapta o experienta deosebita. Dupa ce privesti cateva minute de gameplay, incepi sa te cam prinzi ce inseamna chestiile de pe ecran. In cazul meu, am vazut la lansarea jocului o demonstratie a versiunilor de consola (atat Xbox 360, cat si PS3), dar si un demo functional al versiunii pentru PC, la care baietii de la Ubisoft Romania inca mai lucrau. Pana la urma, versiunea pe care am ajuns s-o testez a fost cea pentru Xbox 360 si deci la ea ma voi referi in continuare.

Demo-ul din targ nu prea seamana cu gameplay-ul de acasa. Daca la lansare parea destul de simplu si nu prea conta ca am picat de cateva ori cu avionul, acasa aveam sa descoper ca gameplay-ul lui H.A.W.X. 2 nu e chiar asa de simplu cum pare, iar controllerul de Xbox 360, care e oricum mai bun pentru asa ceva decat o tastatura+mouse, nu se compara insa cu un joystick performant, care iti ofera un control mult mai precis pentru un joc care nu mi se pare deloc unul usor. Daca ar fi fost un simulator, nici nu cred ca s-ar fi putut pune problema ca un controller de consola sa poata emula toate comenzile, neavand, pur si simplu, destule butoane pentru asa ceva. Dar H.A.W.X. 2 este un shooter arcade, si asta simplifica destul de mult lucrurile in materie de comenzi. Dupa o lectura rapida a unor help-uri si o raita data prin meniurile de optiuni, vei ajunge sa decolezi intaiasi data, dupa o mica portiune de taxi pe pista si totul va fi simplu, pana ajungi acolo sus.

Primele misiuni sunt introductive si jocul te ghideaza foarte bine pana ce deprinzi cateva comenzi de baza dar te vei prinde foarte repede ca nu este genul ala de shooter in care viteza de reactie conteaza. Daca vei comite micari bruste, avionul tau va reactiona pe masura si pana nu inveti sa atingi usor joystickul din stanga, o vei tine din vrie in vrie si doar altitudinea te va salva de la vreun impact cu solul sau cu vreun versant de munte, pentru ca, din fericire, colegii de antrenament vor sti sa se fereasca de tine. In cele din urma te prinzi cam cum stau lucrurile si va trebui sa treci printr-o serie de misiuni tutoriale, dar si de evaluare, care banuiesc ca, pe undeva, si adapteaza nivelul de dificultate al jocului la capabilitatile pe care le etalezi. Aici sunt sigur ca i-am dat ceva de calculat jocului, intrucat mi-a luat vreo 40 de minute sa reusesc sa prind in colimator un avion relativ lent, dar care manevra de zor si pe care trebuia sa-l urmaresc destul de aproape pentru a putea sa-l lovesc cu tunul de bord. Mai simplu mi s-a parut cu rachetele, care se blocheaza pe tinta cata vreme reusesti sa o vezi, cat de cat, in centrul ecranului. Lansarea de contramasuri si evitarea prin manevre de zbor a unei rachete care s-a blocat pe tine nu este chiar asa dificila, totusi.

Ma rog, dupa ceva timp am reusit sa trec prin toate tutorialele, dupa care a venit momentul aterizarii, care iarasi nu mi s-a parut deloc simpla. Poti apela la asistenta din partea jocului, care va desena pentru tine un tunel pe care trebuie sa-l parcurgi pentru a ajunge pe pista de aterizare si pana nu am descoperit asta m-am prabusit intr-o veselie. Oricum, H.A.W.X. 2 are cel mai greu de trecut tutorial pe care l-am intalnit pana acum si daca nu ai experienta in jocuri cu avioane, vei avea destul de furca cu orientarea in spatiu. Nu stiu daca ar fi fost mai usor cu un joystick, pentru ca nu am avut la indemana asa ceva, dar un joc ar trebui sa poate fi suficient de usor de jucat si fara un input dedicat, ceea ce ma tem ca nu prea e cazul cu H.A.W.X. 2. Sigur, se poate argumenta ca nu le am eu pe astea cu jocurile de avioane. Absolut corect, dar tot ar trebui sa am parte de o experienta mai degraba incitanta, decat frustranta.

Si mai confuza devine situatia daca cedezi impulsului de a te uita in jurul tau (cum faci in orice joc, nu?). In general, pe consola pentru asta folosesti joystick-ul din dreapta, dar e bine sa nu te lasi furat de peisaj, mai ales daca este unul montan pentru ca risti sa te infigi in vreo capra neagra.

Cu suficienta rabdare, vei putea sa te apuci si de misunile propriu-zise, care din fericire alterneaza cu unele in care te ocupi doar de bombardament, nu si de pilotarea avionului, asa ca ai parte si de ceva distractie. Dar, in general, tensiunea nu te va parasi cata vreme joci pe post de pilot. AI-ul inamicului este mult mai agresiv si mai precis decat cel al colegilor tai de escadrila si de multe ori va trebui sa faci fata singur unui val de MiG-uri ce dispun de munitie virtual nelimitata, in timp ce tu nu mai ai nici o racheta, deci va urma un dog fight indelungat si… migalos (no pun intended). Nici macar realimentarea in aer nu este tocmai un picnic, intrucat ai la dispozitie doar cateva minute si trebuie sa te aliniezi perfect ca directie de zbor si ca viteza cu tankerul aerian. Daca nu te misti suficient de repede, va trebui sa reiei jocul de la chekpoint, ca mai ai si alti colegi de escadrila la coada la benzina.

Daca gusti situatiile tensionate, H.A.W.X. 2 iti va oferi lungi ore de asa ceva. Daca te joci ca sa te distrezi, chiar si un Solitaire e mai relaxant. Daca vrei un test de vointa, u got it! Daca vrei sa stii cum e pe bune acolo sus, cauta un simulator. Daca esti epileptic, intoarce-te acum! (Desi n-am avut senzatia de greata pe care ti-o putea induce, pe alocuri, batranul Descent) Si daca un shooter arcade mi s-a parut atat de derutant, incerc sa-mi imaginez cum ar fi un simulator, in care esti pa de la prima racheta.

Ceva mai fun este modul Assistance OFF (mostenit de la primul joc), care se activeaza cu doua apasari succesive pe trigger-ul dreapta, si vei avea parte de o vizualizare din exterior, foarte spectaculoasa, dar in care nu prea vei putea controla camera, in schimb iti dai seama mai bine ce face exact avionul tau si este parca ceva mai usor sa ataci si sa eviti atacurile adversarilor. Daca esti dispus sa sacrifici din realism, modul OFF este o experienta foarte interesanta

Ma rog, ca sa concluzionez cumva, gameplay-ul lui H.A.W.X. 2 mi s-a parut solicitant si tensionat si dupa cateva zeci de minute iti cam vine s-o lasi balta de misiune si sa-ti iei o permisie. In general, ma astept de la orice joc ca, dupa cateva minute de invatare a comenzilor, acestea sa devina o a doua natura si sa ma pot concentra pe ce am de facut in joc. Din pacate, in H.A.W.X. 2 am descoperit ca si controller-ul e tot un fel de MiG, cu care trebuie sa ma lupt, chiar si dupa ore in sir de jucat. Dar exista si un mod de joc absolut incantator, Free Flight, cand pur si simplu zbori si te bucuri de peisaj, fara inamici sau aliati. Ai ocazia foarte interesanta de a survola, pe langa peisaje din joc in care te-ai luptat, si imensul Tokyo, care este reprodus foarte fidel din cate mi-am putut da seama.

Cat despre poveste, oricum nu v-as fi dezvaluit mare lucru, dar in cazul asta nici sa vreau nu as putea, pentru ca inca mai muncesc la joc si cred ca sunt undeva pe la jumatate. Din ce am jucat pana acum pare OK si as vrea sa stiu cum se termina, dar dupa ce mori de j’de mii de ori pe misiune, nici mama povestii nu poate risipi frustrarea. Pe cineva care gusta gameplay-ul mai mult ca mine cred insa ca l-ar satisface si povestea jocului.

Grafica lui H.A.W.X. 2 este in general de buna calitate si in versiunea pentru Xbox 360 nu am avut nici o problema cu fluenta cadrelor. In secventele de taxi pe pista inainte de decolare, daca joci in modul de vizualizare din interiorul cockpit-ului experienta pare destul de imersiva, dar dupa decolare nu am prea ramas in acest mod de vizualizare pentru ca: a) voiam sa vad peisajul si II. nu-mi vedeam prea bine adversarii. Oricum, adversarii vor fi in general niste rombulete care ar face bine sa devina rosii cat mai repede, pentru a putea lansa o racheta si a scapa de alte dureri de cap. Daca epuizezi rachetele si iti ramane doar solutia mitralierei de bord, poate ar fi mai simplu sa repornesti misiunea. Peisajele arata superb, in special cele montane, si nu vei putea sa nu furi cateva secunde pentru a le admira, chiar si in toiul luptei. Cockpit-ul iti ofera maximum de realism, dar ai face bine sa te pricepi la jocuri cu avioane, intrucat luptele, deloc usoare in celealte moduri de vizualizare, devin chiar mai dificile.

Cum spuneam mai devreme, mi-am dorit tare mult sa-mi placa jocul asta. Si, cu toata frustrarea pe care mi-a provocat-o, imi place suficient de mult ca sa nu ma las pana nu-l termin. Nu stiu daca asta ma va face expert in jocuri cu avioane, o nisa a gaming-ului pe care n-am prea explorat-o pana acum, si imi cer scuze pentru criticile pe care fanii genului le-ar putea considera deplasate. Daca gameplay-ul se poate stapani, cu suficient de mult antrenament, totusi cel putin un element mi se pare criticabil absolut justificat: distributia AI-ului in joc. Daca la shooterele cu picioarele pe pamant critica de serviciu este cea a unui AI stupid si foarte putine fac intr-adevar exceptie, constat ca nici invers nu e bine. Cand adversarul ia tot AI-ul din joc, cum se pare ca este cazul in H.A.W.X. 2, jocul este infinit mai frustrant. Si daca ai bantuit suficient de mult timp pe History sau pe Discovery nu poti sa nu-ti pui intrebarea daca batraneii aceia care povesteau dog fight-urile reale din tineretea lor, in care era vorba de regula de un singur adversar la un moment dat, ar mai fi fost acum in viata sa povesteasca cum au scapat ei de sase MiG-uri fara nici o racheta disponibila. Eu unul as prefera sa mor dintr-o singura lovitura intr-un dog fight unu-la-unu decat sa supravietuiesc tragand cu taraita in cine stie cati adversari, care nu reusesc pana la urma sa-mi planteze vreo racheta in… afterburner. Sigur asta arata ce skill-uri am eu, dar nu cred ca are vreo legatura cu realitatea unei lupte aeriene si, dincolo de orice alte aspecte, asta mi se pare cea mai serioasa critica ce i se poate aduce jocului.

H.A.W.X. 2 este un soi de “aquired taste” si daca ai rabdare sa-i descoperi subtilitatile, iti va oferi satisfactii pe masura. Dar pentru un gamer casual poate deveni foarte frustrant, foarte repede. Nu pot incheia fara a saluta calitatea generala a jocului, care mi s-a parut a fi foarte buna, semn ca echipa de la Ubisoft Romania chiar stie ce face si a demonstrat ca poate duce fara probleme majore un proiect integral pe cont propriu. La mai multe!