Avatar: întâi filmul și pe urmă distracțiile

, 22 Ian, 17:14

Doar pentru premianți

Lansarea James Cameron’s Avatar a avut, după cum bine știți, două componente: filmul și un joc video bazat pe povestea filmului. Iar „bazat” nu e un cuvânt folosit întâmplător, întrucât creatorii jocului au avut mână liberă în a dezvolta povestea după cum le-a poftit lor inima.

Rezultatul final: două povești foarte diferite, care îți vor construi o imagine despre Avatar în funcție de ordinea în care le vei experimenta.

Dacă ai văzut mai întâi filmul, sunt toate șansele să fi dezvoltat, fără să vrei, un înalt grad de afinitate cu nativii Na’vi, oprimați de agresorii corporatiști americani (mă rog, pământeni, dar la Hollywood asta e echivalent cu americani) și vei fi fost deja sensibilizat față de cauza lor dreaptă, războiul lor de neatârnare, libertatea lor pe pământul propriu și toate chestiile care sună în genul ăsta. Puterea de sugestie a filmului este impresionantă și, una peste alta, probabil ești deja fan Na’vi.

Dacă te apuci să joci jocul, mai mult ca sigur te vei lovi de o mare dilemă: să-ți trădezi rasa și să-ți folosești avatarul pentru a-i căsăpi pe invadatorii pamânteni (unul dintre ei fiind chiar tu, inițial, remember?) sau să-ți calci pe inimă și să începi să razi tot ce mișcă și e albastru. Greu de ales, dar dacă vei alege campania umană, nu doar că vei beneficia de cele mai bune arme din joc și vei experimenta un shooter bine făcut, dar la un moment dat vei apăsa instinctual pe trăgaci ori de câte ori vei întâlni un Na’vi. Primele victime sunt mai greu de ucis, dacă ești încă sub impresia filmului, dar vei intra destul de repede în modul shooter și vei lupta cu toate forțele, mai ales când te vei trezi pe cap cu vreo patru-cinci „blues” deodată.

Dar va veni un moment în joc când probabil te vei întreba ce puii tăi se întâmplă și unde a dispărut toată empatia ta pentru nativii Pandorei. Și cumva, nu știu cum să vă explic exact, dar vei simți că ai pierdut ceva. Ceva profund uman, pe care l-ai descoperit (sau redescoperit) în timp ce trăiai povestea spusă de Cameron. După joc, te vei simți parcă un pic trădat, pentru că basmului povestit cu mult farmec de Cameron i s-a substituit o banală poveste de shooter spusă de un game designer. Și diferența se simte.

Sigur, asta nu te va împiedica să savurezi un shooter OK (nimic revoluționar), chiar dacă nu vei simți că ai jucat vreun „jocul anului”. Și dacă vei avea răbdarea să-l rejoci, la un anumit moment vei putea alege cealată poveste, cea a avatarului, ceea ce te va propulsa într-un joc foarte diferit, cu elemente de adventure, cu arme rudimentare și posibilitatea de a te folosi la maxim de junglă și traseele ei alternative. Vei ucide oameni și totul va fi, cumva, la locul lui.

Mă întreb însă cum ar fi fost povestea Pandorei dacă mai întâi joci jocul și abia apoi vezi filmul și îmi imaginez că asta ar fi varianta cea mai aiurea. După ce ai omorât deja sute de Na’vi, cu toate armele ce ți-au picat în mână, cel mult vei aprecia aspectele tehnice ale filmului, partea de 3D adică și, eventual, măiestria cu care au fost realizați Na’vi pe baza tehnologiei Motion Capture, folosită într-o manieră fără precedent de James Cameron. Dar nu cred că ai mai putea fi sensibil și la povestea filmului și asta cred că ar fi o pierdere. Chiar dacă scenariul nu sclipește de originalitate și dacă ai citit Ursula K. Le Guin probabil că nu te va prea impresiona prea mult ca poveste, Avatar are totuși o calitate pe care puține SF-uri din istorie au avut-o: este un basm pentru toate vârstele. Ar putea deveni Star Wars-ul puștilor din ziua de azi și este o poveste pe care trebuie s-o auzi. Nu neapărat trebuie să-ți și placă dar trebuie măcar s-o auzi.

Deja v-ați prins că vă recomand filmul mai intâi și apoi jocul. Dar nu ignorați jocul, întrucât dincolo de un shooter veți avea parte și de o altă experiență, care vă va safisface multe dintre curiozitățile pe care le-a generat filmul. Jocul are o enciclopedie, numită Pandorapedia (I know…) care îți va oferi explicații detaliate despre ecologia, cultura, geologia Pandorei și vei înțelege, spre exemplu, că este perfect natural pentru un munte să plutească, dacă a trecut prin ce-a trecut un munte de pe Pandora. Fie și numai pentru asta, jocul trebuie jucat, oricât de iubitor de Na’vi ai fi.

Dacă după ce-ai ieșit de la film nu-ți mai vine să-ți lași venele lungi și te bate gândul să ți le tai, gândește-te la un lucru: nu știi încă totul despre Pandora și jocul te va învăța, dacă îl lași. Și după ce masacrezi fro zece Na’vi, s-ar putea ca violența să capete și o valoare cumva terapeutică pentru cei mai slabi de înger, care pot descoperi că să fii om nu mai e chiar așa nasol. Nici un picnic n-o fi, dar e mai bine decât pe o planetă imaginară, care are ghinionul de a fi un fel de Irak spațial, având exact ce le trebuie americanilor, genial denumitul „Unobtainium”.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Ce m-a distrat e faptul ca au dat vina pe incompetenta lor in a face un joc bun datorita lansarii prea rapide a filmului 🙂

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail