31 mai 2023 | 19:37

Profesorii au respins oferta Guvernului. Greva din învățământ continuă

ULTIMA ORĂ
Profesorii au respins oferta Guvernului. Greva din învățământ continuă

Sindicaliștii din Educație au prezentat profesorilor oferta guvernului privind creșterile salariale, însă dascălii nu au acceptat această variantă și au transmis că vor continua greva generală. Executivul venise azi cu propunerea de a crește salariile cu 1.000 de lei lunar de la 1 iunie, însă creșterile cerute ar fi urmat să fie etapizate pe trei ani.

Este Oficial! Profesorii resping oferta Guvernului. Greva continuă

Update 31 mai ora 20:12: Sindicaliștii nu s-au înțeles cu Guvernul. Ei spun că revendicările lor nu au fost satisfăcute și vor continua greva. Liderii sindicaliștilor au ieșit de la discuțiile de la Palatul Victoria spunând că profesorii nu sunt mulțumiți cu mia de lei ”aruncată” de guvernanți. Drept urmare, cadrele didactice vor continua în stradă protestele. În aceste condiții se poate vorbi chiar și de înghețarea anului școlar.

„Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre județene și ale municipiului București ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment am convocat regim de urgență Colegiul Liderilor federației pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum înainte. Mâine este convocată ședința, mâine luăm decizia”, a transmis, miercuri seara, Marius Nistor, liderul sindical.

Profesorii resping oferta Guvernului. Se așteaptă anunțul oficial

Update 31 mai ora 19:37: Profesorii au respins, miercuri seara, oferta cu care a venit Guvernul azi în ședința de azi cu sindicaliștii. Dascălii au transmis că vor continua greva până la noi soluții, au declarat surse oficiale pentru Playtech.ro.  Marius Nistor, liderul sindical, a ajuns în jurul orei 19:00 la Guvern pentru a comunica decizia premierului Nicolae Ciucă. Acesta nu a făcut declarații.

Anunțul premierului Ciucă, după discuția cu sindicaliștii

Update 31 mai ora 15:58: Premierul Nicolae Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că speră ca profesorii să accepte oferta Guvernului, iar greva să se încheie cât mai repede.

„Am convenit să continuăm dialogul cu sindicatele din Educație astfel încât să găsim o soluție pentru ca anul școlar să fie finalizat, elevii să-și deruleze examenele și să intrăm în felul acesta în normalitate. După întâlnirea de la Cotroceni, am avut o întâlnire cu liderii de sindicat și le mulțumesc pentru modul în care am putut să agreăm împreună o propunere de finalizare a conflictului de muncă din Educație.

Am, convenit ca la nivelul Guvernului să adoptăm într-o sedinta de guvern mâine o Ordonanță de Urgență prin care să asigurăm mărirea salariilor la nivelul personalului didactic cu 1.000 de lei pe lună, pentru nedidactic cu 400 de lei.

Îmi exprim convingerea că vor da dovadă de înțelegere și vor conveni că măsurile pe care le-am discutat azi sunt cele care pot să readucă personalul didactic la catedră și elevii în bănci. La ora 19:00 vom avea o nouă întâlnire”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

Sindicaliștii anunță în această seară dacă renunță la grevă

Update 31 mai ora 15:40: Cei trei lideri de sindicat din Educație care au negociat azi pentru aproape două ore cu guvernanții au spus că vor anunța în această seară dacă vor accepta oferta guvernului sau nu, însă acest lucru trebuie discutat cu dascălii.

Principalele declarații ale sindicaliștilor din Educație;

  • Simion Hăncescu, liderul FSLI: Guvernul ne-a propus să se acorde până la finalul anului o sumă de 1000 de lei brut pentru personalul didactic și 400 lei pentru personalul nedidactic. Profesorii debutanți să aibă salariul de plecare să fie salariul mediu brut pe economie. Prima tranșă pentru 2024 să fie de 40%. Vedem care va fi răspunsul. S-a renunțat la ideea de a se da prime, ci majorări salariale care să fie cuprinse în grilă;
  • Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: Este un avans, uu consider în momentul de față că e o variantă îmbunătățită. Ea va fi adusă la cunoștință și vom decide ca atare.Guvernul dorește să promoveze actul normativ în cursul zilei de mâine ca să intre în vigoare la 1 iunie.

Oferta Guvernului pentru profesori

Update 31 mai, ora 15.30: Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.

Principalele măsuri:

  • Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024.
  • Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar.
  • În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie.
  • Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Urmează ca liderii de sindicate să se consulte cu profesorii, pentru a vedea dacă acceptă sau refuză oferta înaintată de Guvern.

Răspunsul profesorilor va veni diseară, la ora 19:00.

Update 31 mai, ora 14:55: Președintele Klaus Iohannis a scris pe pagina de Facebook despre întâlnirea cu liderii coaliției de guvernare și cu ministrul Educației. Șeful statului a spus că negocierile vor fi reluate imediat și se vor încheia doar când se vor găsi măsuri care să deblocheze situația actuală.

Iohannis a declarat că a cerut liderilor coaliției să prezinte rapid concluziile negocierii și măsurile pe care Guvernul le poate lua pentru a stinge greva și pentru a se închide anul școlar, astfel încât calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat.

„Am discutat astăzi pe tema grevei din sistemul de învățământ cu liderii coaliției de guvernare și cu ministrul Educației.

Negocierile cu sindicatele vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor profesorilor. Este importantă menținerea dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală.

Le-am solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile acestor negocieri și măsurile pe care Guvernul le poate adopta, astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”, a scris șeful statului pe Faebook.

Update 31 mai, ora 13:55: Klaus Iohannis le-a cerut liderilor de coaliție „să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Update 31 mai, ora 13:48: Potrivit agendei premierului discuția cu sindicaliștii din educație este de doar 30 de minute, după care are loc o ședință de Guvern.

Agenda premierului Nicolae Ciucă foto: Guvernul României

Update 31 mai, ora 13:15: Klaus Iohannis a discutat timp de o oră cu guvernul Ciucă, iar oferta coaliţiei pentru sindicatele din educaţie este următoarea: o majorare salarială de 25-30%, începând cu 2023, în raport cu salariul minim, iar restul majorării, până la 60%, eşalonat in următorii doi ani, au precizat surse politice pentru Playtech.ro. Ordonanța, așa cum vor sindicaliștii, nu poate fi data pe o lege care nu există, au precizat aceleași surse. 

Liderii coaliţiei urmează să le prezinte sindicatelor din Educație oferta din acordul discutat cu preşedintele Klaus Iohannis azi. Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria la ora 13:30.

Update 31 mai, ora 12: 35: Klaus Iohannis i-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni pe premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu și ministrul Educației Ligia Deca. Administrația Prezidențială a publicat imagini de la întâlnire.

Discuții la Cotroceni: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă și Ligia Deca

Update 31 mai, ora 10.15. Klaus Iohannis a lansat o invitație membrilor coaliției de guvernare. Aceștia sunt invitați astăzi, la ora 12:00, pentru consultări privind greva generală din Educație.

„Presedintele Klaus Iohannis i-a invitat astazi, la ora 12.00, pe cei trei lideri ai coalitiei de guvernare la consultari pe tema grevei din educatie”, transmite Administrația Prezidențială.
Reamintim că rocada guvernamentală a fost amânată din cauza crizei din educație. Premierul Nicolae Ciucă și viitorul premier Marcel Ciolacu au declarat că este nevoie de stabilitate și că rocada se va întâmpla după discuțiile cu sindicaliștii din Educație și după ce întreaga criză va trece.

Mesajul lui Klaus Iohannis, după discuția cu sindicaliștii

Update 30 mai, ora 17:00:  Klaus Iohannis i-a primita azi la Palatul Cotroceni pe liderii celor trei sindicate din Educație, dar și pe Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța. După ce liderii de sindicat au spus că greva continuă și mâine, Administrația Prezidențială a publicat un comunicat de presă în care subliniază rolul de mediator al șefului statului în această criză. 

„În urma discuțiilor de astăzi, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și a obținerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional.

Președintele României îndeamnă toate părțile angajate în dialogul instituțional să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Șeful statului le-a transmis liderilor sindicali că doar prin dialog, printr-o abordare constructivă și deschisă, „vor putea fi identificate soluții rezonabile care să satisfacă atât doleanțele profesorilor, cât și nevoile și aspirațiile elevilor și ale părinților.”

Acesta a mai precizat că  „rezolvarea blocajului din educație și finalizarea grevei sunt cruciale pentru buna desfășurare a anului școlar și pentru menținerea unui climat de stabilitate în sistemul educațional. Pentru a asigura dreptul fundamental la educație al tuturor elevilor sunt prioritare încheierea mediilor și organizarea examenelor naționale”.

Update 30 mai, ora 16:00: Discuțiile dintre Klaus Iohannis și sindicaliștii din Educație s-au încheiat după o oră. Mai mult ei au anunțat că greva va continua și mâine.

„Pentru prima data partidele politice au înțeles care este nemulțumirea din sistemul educațional și ca oamenii nu mai pot fi ignorați. În momentul în care președintele Klaus Iohannis se implică este un semnal pozitiv. Nu e vorba ca cineva să facă un pas înapoi. Este important ca solicitările colegilor să fie puse în aplicare”, a declarat Marius Nistor, la finalul discuțiilor cu Klaus Iohannis.

„Și mâine este grevă”, a transmis la rândul său Simion Hăncescu.

Update 30 mai ora 15:30:  Mii de persoane sunt în acest moment la Palatul Cotroceni. În timp ce Klaus Iohannis discută cu liderii de sindicat, profesorii cântă afară imnul țării și spun că nu se vor opri până când nu le vor fi îndeplinite solicitările.

„Nedidactic prezent”, „Înainte de a vă întreba cât costă Educația, întrebați-vă cât valorează ea”, sunt doar câteva dintre mesajele afișate de protestatari.

Update 30 mai ora 14:45: Protestatarii au ajuns la Palatul Cotroceni, iar sindicaliștii din Educație discută la această oră cu Klaus Iohannis. Întâlnirea nu este trecută în agenda oficială a președintelui, după cum se poate vedea pe pagina Administrației Prezidențiale.

Update 30 mai ora 14:10: Klaus Iohannis se întâlnește azi cu sindicaliștii din Educație, au declarat surse politice pentru Playtech.ro. Nu s-a stabilit o oră clară, însă este foarte probabil ca șeful statului să se vadă cu sindicaliștii din Educație după ora 15:00. Până acum întâlnirea nu a fost trecută și în agenda oficială a președintelui disponibilă pe Administrația Prezidențială. Încă de la începutul grevei profesorii au cerut intervenția președintelui Klaus Iohannis.

Cel mai mare protest al profesorilor de la începutul grevei. O nouă rundă de negocieri eșuate

Update 30 mai ora 14:00: Mii de persoane se îndreaptă în acest moment spre Palatul Cotroceni. Sindicaliștii spun că așteaptă o salarizare corectă pentru dascăli. Protestatarii vor să discute cu Klaus Iohannis, însă până acum șeful statului nu le-a răspuns solicitărilor.

Ultimele declarații ale șefului statului despre greva profesorilor au fost făcute, miercuri, 24 mai. Klaus Iohannis a transmis că Executivul își va respecta promisiunile, indiferent de formula în care se va găsi pe viitor coaliția.

Update 30 mai ora 13:05:  Până la această oră în Piața Victoriei s-au strâns 15.000 de persoane, printre care părinți, dar și elevi care susțin revendicările profesorilor.

„Greva continuă. Nu ne-au oferit nimic în plus”, au spus liderii sindicali la ieșirea de la negocieri. Aceștia au discutat timp de o oră cu cei din Guvern, însă rezultatul a fost același: nu au ajuns la un numitor comun.

Profesorii vor pleca în marș spre Palatul Cotroceni, unde speră să discute cu președintele Klaus Iohannis care până la această oră nu le-a răspuns invitației.  În prezent pe agenda președintelui este trecută doar întâlnirea pe care o va avea, vineri, pe 2 iunie cu regele Charles al III-lea.

Negocieri la Guvern cu sindicaliștii

Update 30 mai ora 12:00: Sunt mii de angajați din învățământ azi în Piața Victoriei și numărul acestora continuă să crească.

„Prin vocație ești general! Din dragoste de glie, neam și țară renunță la pensia specială!”, „Anul viitor la vot, voi o să plătiți pentru tot”, „Promisiuni tot mai mari, salarii tot mai mici”, „O lume minunată, România Educată, școala abandonată”, sunt doar câteva dintre mesajele afișate de protestatari.

Update 30 mai, ora 11:28: Piața Victoriei se umple ușor ușor cu profesori veniți din toată țara, iar potrivit datelor până la această oră s-au strâns 3.000 de persoane. La mitingul de la București participă și Asociația Elevilor din Constanța.

Sunt proteste și în alte orașe precum: Timișoara, Cluj, Galați și Drobeta Turnu Severin. La Timișoara la mitingul angajaților din învățământ participă și elevii.

Update 30 mai, ora 10:41: În timp ce profesorii și angajații din învățământ se strâng în Piața Victoriei, Guvernul anunță că îi așteaptă pe sindicaliști la negocieri la ora 12:00, ora la care este programat să înceapă protestul. La polul opus, Marius Nistor, liderul sindical, a spus în urmă cu puțin timp că nu a primit nicio invitație.

Agenda oficială a premierului Foto: Guvernul României

„Care negocieri? Noi nu avem nicio informație. Ne pregătim de mitingul de protest”, i-a răspuns Marius Nistor, jurnalistei de la Digi24.

Acesta a transmis că acțiunea de protest continuă conform programului.

„Domnia sa (premierul Ciucă) știe ce program are, numai că noi nu știm nimic. Nu respingem nicio întâlnire, important e să venim cu soluții care să fie acceptate de colegi”, a mai spus Nistor.

Calendarul protestului

Mitingul va începe la ora 11:00 în Piața Victoriei, iar cei 20.000 de participanți vor să ajungă până la Palatul Cotroceni. 

„Colegii noştri sunt în drum spre Bucureşti! Ne adunăm din toate colțurile țării, în Piața Victoriei! Ora 11.00 – vocea noastră va răsuna şi mai puternic! Uniți suntem puternici!”, au transmis reprezentanții FSLI, azi, pe Facebook.

  • între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;
  • între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;
  • între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;
  •  între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.
  •  între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.

Restricții de trafic în București

„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Autocarele vor fi direcţionate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenţei, segmentul cuprins între Pod Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie.”În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, au mai transmis polițiștii.

Ce s-a discutat luni la Guvern

După întâlnirea cu Marius Budăi, ministrul Muncii, și Ligia Deca, ministrul Educației, sindicaliștii din Educație nu s-au făcut mari pași în detensionarea situației. Spre seară, Guvernul a venit cu o nouă propunere în care a adăugat 1.500 de lei în plus față de oferta anterioară.

Veniturile propuse de Executiv sunt din fonduri europene, din PNRR, fără să fie clar ce anume a fost eliminat din PNRR și de unde vor fi luați acești bani. Sindicatele au solicitat votul, prin referendum, al tuturor membrilor de sindicate, pe această propunere venită de la Guvernul Ciucă și Marcel Ciolacu.

Este vorba despre două sume, de 2.000 de lei fiecare, acordate în tranșe diferite, în lunile iunie și octombrie. Executivul a adăugat 1.500 de lei în plus față de oferta anterioară.

„Oferta e suma de 4.000 de lei care se va acorda în două tranșe pentru personalul didactic și didactic auxiliar, o primă tranșă din 5 iunie și a doua din 5 octombrie. O parte din sumă e forfetară, restul, 1.400 de lei, sunt pentru dezvoltare personală. Sunt bani care provin din fonduri europene”, a declarat liderul de sindicat Marius Nistor, ieri seara, pentru postul B1TV.

Profesorilor li s-a promis și încheierea unui acord cu cele două partide de guvernământ, PSD și PNL, care sa cuprindă toate aspectele din viitoarea lege a salarizării, Educația fiind prioritate și pornind de la principiul că salariul debutantului este la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Ce s-a discutat la Ministerul Muncii. Sindicaliștii vor întâlnire cu Klaus Iohannis

Principalele declarații ale ministrului Muncii și Educației:

  • Marius Budăi:Doamna ministru (n.r. Ligia Deca) va pleca de aici la Guvern pentru a prezenta succint ce am discutat aici. Vom avea discuții cu sindicatele și zilele următoare. Azi s-a venit cu un element de noutate: articolul 12.Ligia Deca: S-a amânat desfășurarea evaluării pentru clasa VI-a. În legătură cu examenele  naționale, calendarul rămâne cel stabilit. Unde e greva și nu e personal înscrierea se va prelungi: niciun elev nu va rămâne cu situația neîncheiată.

Update ora 15:37: După o oră și jumătate de discuții cu ministrul Muncii, sindicaliștii din Educație au anunțat că greva va continua până la găsirea unei soluții.

„Nu avem nimic concret. Așteptăm un semnal din partea Guvernului. Așteptăm un act să statueze ce am discutat”, a spus liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea cu Marius Budai, ministrul Muncii.

„Am repetat și azi revendicările: majorare salarială până la finalul anului și garanția printr-un act normativ că profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu brut. Am propus coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, nu cu 2.500 de lei, ca acum. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliție propunerea noastră și să o analizeze pentru a veni rapid cu un răspuns”, a mai spus Hăncescu.

Protestul de mâine, 30 mai, se ține a anunțat la rândul său sindicalistul Marius Nistor. Totodată, sindicaliștii vor o întâlnire cu Klaus Iohannis.

„Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federații reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem — din nou — apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat și societate, pentru a obține, din partea Executivului, soluții reale și imediate pentru sistemul de învățământ.

Pentru a avea o ROMÂNIE EDUCATA, este nevoie de investiții masive în educație și de o resursă umană motivată”, se arată în scrisoarea sindicaliștilor din Educație către Klaus Iohannis

Negocieri între ministrul Muncii și sindicaliști. Evaluarea Națională se amână

Update ora 14.45.  Examenul de Evaluare Naţională 2023 pentru elevii din clasa a VI-a a fost amânat, din nou, astăzi, de către Ministerul Educaţiei.

„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023.

Astfel, Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 12 iunie – Limbă și comunicare, respectiv 13 iunie – Matematică și științe ale naturii”, se arată într-o informare oficială a Ministerul Educaţiei.

Update ora 14:02: Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat înainte de întâlnirea cu sindicaliștii din Educație că nu știe dacă discuțiile de azi vor opri greva generală.

„S-a decis este ca începând de azi să discutăm aplicat pe grila propusă de tot sistemul de educație care să facă parte din viitoarea lege a salarizării. Sunt practic propunerile lor și noi trebuie să încadrăm în viitoarea lege. Eu fac tot posibilul ca ministru al Muncii, să discutăm pe legea salarizării.

Nu știu dacă discuțiile mele vor înceta greva. Totdeauna bani dacă vrem să spunem nu sunt, dar noi trebuie să ajungem de așa natură să găsim bani pentru toată lumea”, a spus azi Marius Budăi.

Proteste în mai multe orașe din țară

Update ora 12:42: Profesorii au ieșit în stradă și azi în mai multe orașe din țară. La Iași, în fața Prefecturii, protestează 2.000 de persoane. Oamenii cântă imnul României și spun că se vor întoarce și miercuri. 

„Nu ne mai ajung banii pentru nimic”, a declarat o îngrijitoare, prezentă la protest. „Sperăm să se mărească, un gest de bunăvoință ar putea să fie”, a menționat Oana Crică, profesor de geografie la Bârnova, potrivit publicației locale BZI.

Toți profesorii strigă lozinci precum: „Hoții”, „Nu cedăm”.

Protest și la Târgu Jiu, unde dascălii au pornit și în marș pe străzile orașului.

Profesorii au ieșit în stradă și în Alba Iulia. Printre problemele semnalate de profesori se numără:

  • salarizarea necorespunzătoare;
  • lipsa de dotări și resurse în școli;
  • volumul mare de muncă și presiunea asupra cadrelor didactice;

Profesorii consideră că aceste aspecte afectează calitatea actului educațional și își doresc o îmbunătățire a condițiilor de lucru și recunoașterea meritelor lor în sistemul de învățământ.

A șasea zi de grevă

Știrea inițială: Marius Budăi, ministrul Muncii, se întâlnește azi la ora 14:00 cu reprezentanții din Educație, urmând ca miercuri să aibă loc o analiză în interiorul Guvernului privind legea salarizării.

„Începe dialogul Guvernului, prin intermediul ministrului muncii, cu toate categoriile sindicale, începând cu educația, va continua cu cei din sistemul sanitar, cu cei din transporturi, cu toți, astfel încât miercuri, la ședința de Guvern, să poată avea loc o discuție, o analiză în interiorul Executivului privind formula optimă cu privire la salarizarea în sistemul bugetar”, a declarat Dan Cărbunaru, duminică, într-o declarație de presă.

În ultimele zile  sindicaliștii și guvernanții au avut mai multe discuții, însă nu au ajuns la un punct comun.

Sindicaliștii au obținut aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care, din luna iunie, toți angajații bugetari din România ale căror funcții figurau pe Anexa 8 a Legii 153/2017 să primească salariile din grila respectivă. Pentru acești angajați însemnă o creștere de până la 10% a salariilor de bază, iar Guvernul a anunțat că 55.000 dintre cei vizați lucrează în Educație.

„Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar”, au transmis reprezentanții FSLI.

Cerințele profesorilor

Acordarea salariilor potrivit legii, așa cum ar fi trebuit să se întâmple încă din 2022, pentru acest personal nedidactic, este doar o reparație pe care Guvernul o face – după ce la începutul anului aceste funcții au fost amânate la majorări, potrivit Edupedu.

Impactul bugetar a fost unul nesemnificativ, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG, în timp ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, un personaj tot mai prezent în ultimele zile în contextul grevei, a catalogat asta drept „un efort consistent”.

„Având în vedere faptul că, Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcțiile prevăzute în Anexa nr.VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas și o punte în sprijinul aplicării noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, potrivit notei de fundamentare.

  • Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
  • Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%;

Se anunță noi proteste marți

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat în acest weekend că marți va avea loc un miting în fața Palatului Victoria.

„Colegii noștri au spus foarte clar NU la oferta Guvernului. Nu știu ce își imaginează Guvernul, dar varianta comunicată de ei a fost transmisă în teritoriu. Colegii din teritoriu au spus că nu pot acceptă asta, că vor să fie respectați.

Dacă își doresc un răspuns (guvernul – n.r.), îl vor primi marți – ne vom da întâlnire în Piața Victoriei și de acolo plecăm în marș la Palatul Cotroceni. Guvernanții sunt invitații noștri să coboare în față oamenilor și să își transmită mesajele. Din Palatul Victoria, când se uită de la înălțimea etajului 1 sau 2 unde sunt cocoțați, s-ar putea să aibă o imagine deformată”, a transmis Marius Nistor, președintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.