Zodiile care vor plânge cu lacrimi amare începând cu 5 august. Mercur Retrograd le aduce numai necazuri timp de două luni

de: Ionuț Vieru
03 08. 2024

Astrele ne spun că Mercur Retrograd va avea un impact semnificativ asupra unor nativi, din păcate, nu într-un mod pozitiv. Efectele vor începe să apară de luni, 5 august.

Zodiile afectate de Mercur Retrograd

Prima săptămână din luna august nu vine cu vești bune pentru următorii nativi. Mercur Retrograd va avea un impact negativ asupra lor, pe tot parcursul lunii. Vor experimenta diferite stări și emoții cu care nu s-au mai întâlnit până acum.

  • Berbec

Începem cu primul nativ din zodiac, iar veștile nu sunt tocmai bune pentru Berbeci. Aceștia trebuie să fie foarte atenți la situația lor financiară. Este indicat să nu facă investiții pe care nu sunt siguri. Mai târziu este posibil să le regrete.

De asemenea, începând cu data de 5 august, trebuie să fie mai chibzuit cu banii și să facă economii. Este foarte posibil ca pe viitor să aibă nevoie de câțiva bani puși deoparte, pentru situații neprevăzute.

  • Balanță

Pentru cei născuți în această zodie, astrologii îi sfătuiesc să nu-și facă foarte multe planuri pe viitor, deoarece totul se poate schimba doar într-o secundă.

Balanțele trebuie să ofere sprijin moral persoanelor dragi din viața lor, mai ales dacă acestea se confruntă cu probleme de sănătate. Este cel mai important membru al familiei, iar toate greutățile pică pe el.

  • Scorpion

Și nativii din zodia Scorpion se află pe lista celor afectați de Mercur Retrograd. Astrele îl avertizează și pe el că pot apărea situații neplăcute în familie. Totodată, Mercur va afecta planul amoros, motiv pentru care trebuie să aveți mare grijă cum vă purtați cu partenerul.

Dacă relația a întâmpinat probleme în ultima perioadă de timp, atunci este posibil ca separarea să fie singura soluție, din păcate.

  • Pești

Nativii din zodia Pești trebuie să fie atenți la chestiunile administrative. Dacă au o afacere trebuie să fie aibă mare grijă la finanțe, deoarece există posibilitatea ca bugetul să fie afectat în perioada următoare și să fie înregistrare pierderi.