Zilele libere legale din 2024. Când vor sta românii acasă

de: Manolică Anca
04 10. 2023

Zilele libere sunt așteptate an de an de fiecare dintre noi, astfel că mulți doresc să le știe din timp pentru a își putea face planurile. Din păcate, anul 2024 nu promite să fie la fel de bogat în posibilități de zile ”punte”, adică de combinare a zilelor libere legale cu weekend-uri ca 2023. Haide să vedem, așadar, care sunt zilele libere legale din 2024 și când vor putea sta românii acasă.

Când vom avea liber anul viitor

Zilele libere de la stat sunt așteptate cu mare ardoare de români, mai ales cele care sunt legate de weekend, în așa fel încât să se facă acea ”punte”. Prin urmare, aceștia vor să știe din timp când anumite pică aceste zile pentru a își putea face planuri.

Chiar dacă mai sunt aproape trei luni până la trecerea în noul an, angajații vor deja să știe care sunt zilele libere legale din 2024. Ei bine, veștile nu sunt printre cele mai bune, iar asta pentru că 7 dintre acestea vor pica în weekend, față de 3 câte sunt în 2023.

Nici în 2022 nu s-a stat prea bine la acest capitol, atunci când 6 dintre zilele libere au picat în weekend. Deși există un proiect de lege depus în Parlament care solicită ca zilele libere care pică în weekend să poată fi recuperate ca zile de odihnă, guvernanții încă nu au luat încă o decizie în acest sens.

Care sunt zilele libere legale din 2024

Așadar, anul viitor, vor fi, în total, 17 zile libere, mai multe decât cele din 2023, care are doar 15. Noutatea este că zilele de 6 și 7 ianuarie, dedicate sărbătoririi Bobotezei și, respectiv, Sfântului Ioan Botezătorul vor fi declarate libere. Însă ele vor cădea în weekend, sâmbătă și duminică, fapt pentru care românii nu se vor putea bucura de liber.

  • 1 ianuarie – Anul Nou
  • 2 ianuarie – Anul Nou
  • 6 ianuarie – Boboteaza
  • 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
  • 1 mai – Ziua Muncii
  • 3 mai – Vinerea Mare a Paștelui
  • 5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024
  • 6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024
  • 1 iunie – Ziua Copilului
  • 23 iunie (duminică) – Rusalii
  • 24 iunie (luni) – a doua zi de Rusalii
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie – prima zi de Crăciun
  • 26 decembrie – a doua zi de Crăciun

Citește și: Concediu de odihnă 2023, principalele modificări din Codul Muncii. În ce situații pot beneficia angajații de zile de concediu în plus

Zilele libere legale sunt pentru toți angajații din România

Deși zilele libere de la stat sunt mai degrabă asociate cu angajații care activează în instituțiile statului, conform Codului Muncii, acestea trebuie să fie acordate tuturor angajaților din România, deci, prin urmare, și celor care lucrează la privat.

”(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru muncă prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.”, se arată în Art. 142. [compensarea muncii în zilele de sărbătoare] din Codul Muncii

Așadar, legislația prevede că în eventualitatea în care o astfel de zi liberă legală nu poate fi acordată unui angajat (acolo unde activitatea muncii necesită prezență chiar și în zilele de sărbătoare legală), angajatorul este obligat să acorde o altă zi liberă ulterioară angajatului/ angajaților.

În cazul în care nici acest lucru nu este posibil, lucrătorii trebuie să beneficieze de un spor la salariu.

Citește și: Ce libere legale mai sunt în 2023. Anunțul momentului pentru angajații din România